Strada din Slănic Prahova, surpată, a fost umplută cu piatră. Prefectura Prahova: Eventualele tasări ale acestei lucrări sunt normale
Strada surpată din Slănic Prahova a fost umplută cu piatră. Continuă operațiunile de compactare a umpluturii.
Prefectul județului Prahova, Emil Drăgănescu, a anunțat vineri seară că operațiunile de umplere de pe Strada 23 August din Slănic Prahova, surpată în urmă cu o săptămână, au fost finalizate, potrivit unui comunicat al Instituției Prefecturii județul Prahova.
Potrivit sursei menționate, ”în orele următoare se vor executa operațiuni de compactare a umpluturii.
De asemenea, prefectul informează opinia publică, faptul că eventualele tasări ale acestei lucrări sunt normale. Dacă vor observa astfel de fenomene în locul respectiv (suprafața craterului), cetățenii sunt rugați să înțeleagă că nu există motive de panică, ci este un aspect obișnuit în astfel de proceduri”.
În ceea ce privește situația persoanelor evacuate, 42 în primă fază, apoi alte 16, măsura rămâne valabilă.
”Totuși, persoanele respective pot intra însoțite de personalul de pază pentru a-și verifica bunurile.
De asemenea, se mențin restricțiile de circulație, atât pietonale, cât și auto, pe tronsonul respectiv, precum și perimetrul de siguranță.
În perioada imediat următoare, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Prahova și Comitetul Local pentru Situații de Urgență Slănic, vor pune în aplicare concluziile specialiștilor referitoare la măsurile adoptate”, se mai arată în comunicatul Instituției Prefectului Județul Prahova.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News