Ucraina și Rusia au încheiat un contract referitor la tranzitul gazelor naturale
Cele două țări au purtat negocieri dure și îndelungate, însă au ajuns la un acord.
Kievul și Moscova au anunțat că au semnat un contract privind tranzitul de gaze rusești pentru Europa prin Ucraina, îndepărtând temerile unei crize în plină iarnă, conform Agerpres. Negocierile au fost dificile, a transmis sursa citată.
„Ucraina a semnat un contract de tranzit pentru cinci ani", a anunțat pe pagina sa de Facebook președintele Volodimir Zelenski. „Europa știe că nu o vom abandona", a adăugat el.
Informația transmisă de președintele ucrainean a fost confirmată și de directorul Gazprom, Alexey Miller, citat de presa rusă. „A fost semnat un întreg complex de documente", ceea ce va permite continuarea livrării de gaze naturale și după 31 decembrie, data exprimării contractului din prezent, a spus el.
Negocierile, dificile și aproape de eșec
Documentele finalizează un protocol de acord privind tranzitul gazelor, semnat la 20 decembrie, după luni dificile de negocieri, în care a intervenit și Uniunea Europeană.
Posibilitatea unui eșec al negocierilor finale nu a fost deloc mică, ținând cont că acestea au fost tensionate și riscau perturbarea aprovizionării țărilor europene.
Cel puțin 65 de miliarde de metri cubi de gaz va trimite Gazprom prin Ucraina în următorul an, iar apoi cel puțin 40 de miliarde pe an între 2021 și 2024, a transmis președintele Zelenski. „Peste șapte miliarde de dolari" va încasa Kievul din această activitate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News