Tribunalul Argeș a decis achitarea fostului primar al Piteștiului, Tudor Pendiuc, după ce a fost acuzat de procurorii DNA de abuz în serviciu în legătură cu asfaltarea unui drum. Decizia nu este definitivă, conform Antena3.
Acuzat alături de fostul director al Administraţiei Domeniului Public Piteşti.
Conform DNA, în acelaşi dosar a fost acuzat de abuz în serviciu și Florentin-Mircea Branişte, la data faptei director al Administraţiei Domeniului Public Piteşti.
„În luna septembrie 2014, inculpatul Branişte Florentin-Mircea, în calitate de director al Administraţiei Domeniului Public Piteşti, la instigarea primarului Pendiuc Tudor, cu încălcarea dispoziţiilor legale, a dispus în mod abuziv efectuarea unor lucrări de modernizare şi asfaltare pentru un drum aflat în afara domeniului public sau privat al municipiului Piteşti. Suprafaţa de teren respectivă (506,6 metri pătraţi - o parte proprietate privată, o parte a statului) era constituită dintr-o cale de acces neasfaltată până atunci, precum şi dintr-un spaţiu cu vegetaţie aflat în continuarea acestei căi de acces, până la locuinţa unei persoane cu funcţie de conducere în cadrul Primăriei Piteşti”, se precizează în comunicatul DNA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva