”Legat de termometrizare pot să vă spun că am avut o discuție foarte lungă. Termometrizarea, după cum știți în prezent, este recomandată în instituții, în supermarketuri, aduce un plus. Însă în cazul școlilor, cum foarte bine a remarcat domnul rector, faptul că într-un interval extrem de scurt, la începutul orelor se prezintă un număr foarte mare de elevi sau studenți, termometrizarea la elevi, la intrare, în absența acelor termo-scanere din aeroport care cu siguranță nu vor fi indisponibile în cele 17.000 de școli, ar produce colmatarea intrărilor și ceea ce am câștiga prin eventualitatea depistării unor copii febrili, am pierde prin aglomerarea la intrare și imposibilitatea, practic, a unei separări a grupurilor, pe care ne-o dorim.
Una din măsurile esențiale din acest ghid este de a separa pe cât posibil grupurile, o clasă reprezintă un grup. Interacțiunea între clase trebuie să fie cât mai mică, astfel încât atunci când apare un caz el să poată fi izolat la nivelul acelei clase.
Legat de termometrizare, știm iarăși din practică, copiii fac forme ușoare de boală, majoritatea sunt asimptomatici și atunci termometrizarea în cazul lor nu ar aduce… nu are o sensibilitate mare și este ineficientă. Deci termometrizarea la intrare nu va face parte din ghid”, a declarat Dragoș Garofil, secretar de stat în Ministerul Sănătății, la dezbaterea despre începutul anului școlar organizată de Senat.
Părinţii se vor ocupa de triaj... acasă
„Vom încerca să responsabilizam părinții, în compensație și un triaj zilnic va trebui să fie făcut acasă. Părintele să evalueze starea de sănătate, să termometrizeze copilul, atunci când are febră sau prezintă simptome respiratorii copilul nu trebuie adus la școală. Este o măsură obligatorie, de bun simț, dar pe care, din păcate, știm cu toții că în anii trecuți nu s-a aplicat niciodată și copiii răciți, tușind, cu febră, cu antibiotice, cu tratament erau aduci la școală.
În condițiile acestea de pandemie va trebui să înțelegem acest aspect, că nu se pot aduce copiii febrili la școală sau cu simptome respiratorii, trebuie ca întreaga societate să fie responsabilizată.
Nu este o misiune pe care să o poată duce Ministerul Educației sau Ministerul Sănătății sau la nivel local, este o misiune pe care o avem cu toții ca societate și trebuie să comunicăm foarte bine în acest sens să fim responsabili de la decidenți la cadre didactice elevii și părinți”, a mai declarat acesta, conform edupedu.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat
- Prof. univ. dr. Mircea Duțu, semnal de alarmă asupra reformării profesiei juridice: Robotul a participat la admiterea în magistratură și a trecut cu brio / video