Președinta CNA, Laura Georgescu, a improvizat, vineri, în timpul ședinței Consiliului, o scenetă în care ea a jucat rolul jurnalistului Robert Turcescu, scrie paginademedia.ro.
Membrii Consiliului Național al Audiovizualului au discutat ieri pe marginea reclamației venite la adresa emisiunii ”Sub semnul întrebării” din nouă martie, difuzată de B1 Tv. La acea dată, moderatorul Robert Turcescu și invitata Cristiana Anghel s-au certat în direct, cea din urmă recunoscând că a fost plătită de un post TV pentru aparițiile sale.
În timpul ședinței, Laura Georgescu s-a așezat la masa invitaților, spunând că pentru câteva momente va fi Robert Turcescu: ”Că mi-am ieşit din pepeni, se mai întâmplă. E bine? Crezi că ne dă amendă”, l-a întrebat șefa Consiliului pe reprezentantul B1 TV la CNA.
”Am şi fost felicitat de preşedinta CNA că iată atenţionarea, deşi a fost cea mai mică amendă de 5.000 de lei, a dus în final la conjugarea eforturilor jurnaliştilor şi de la România TV care au reuşit să demonstreze că deşi doamna senator (Cristiana Anghel – n.r) încasase bani pentru chirie aşa cum îi conferă legea deși deţinea cu titlu de temporalitate o cameră sau un apartament în căminul ASE-ului. Deci iată că adevărul a învins”, și-a jucat ea rolul în continuare.
În calitate de șefă a Consiliului Laura Georgescu a spus. ”Dacă mă întrebaţi pe mine jurnalistul Robert Turcescu şi-a ieşit uşor din fire încercând să preseze în scopul aflării adevărului. Invitata care a intrat prin telefon ştim că are nişte lucruri nu tocmai ok de spus în public”.
Postul B1 s-a ales cu o somație publică pentru că nu a respectat o separare clară a opiniilor de fapte și nu a asigurat imparțialitatea în emisiunea din nouă martie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- Primăriile care au luat bani prin Programul Apă-Canal, în atenția Parchetului General. Președintele AFM, precizări /video
- BANCUL ZILEI: Un ardelean ajunge în Germania...
- Predoiu, prezent la o întâlnire crucială în Belgia. Pe masă e pactul care ne-ar putea duce complet în Schengen
- Atenționare pentru patru zodii: ”Țineți-vă bine până pe 9 iunie”
- Florin Piersic este la Terapie Intensivă. Ar putea fi transferat la Viena pentru a-i fi înlăturat stimulatorul cardiac
- Bătălia din sondaje pentru funcția de primar general al Capitalei. Un candidat are șanse reale să-l bată pe Nicușor Dan, dar nu e luat în calcul
- Klaus Iohannis se pensionează: Ce pensie pe contributivitate va lua președintele
- Acuzații grave aduse magistratei din dosarul Vlad Pascu, chiar din sistemul judiciar. Gesturi inexplicabile, dezvăluite din interior
- Traiul dincolo de hotare. O româncă stabilită în Londra: „Să trăiești astăzi în Londra este foarte scump, nu foarte greu”
- INFRAMETEO, la final! Ultimele informații de la ANM: Elena Mateescu anunță la ce să ne așteptăm
- Zodia care este cuprinsă de invidie și nerăbdare. Astrolog: “Adevărata competiție este cu voi înșivă”