'Cred că procurorul general trebuie să se bucure ca orice cetăţean de prezumţia de nevinovăţie, chiar dacă DNA şi domnia sa nu au procedat ca atare, dar cred că este o bună lecţie pe care trebuie să o primească, înţelegând că nu toată lumea judecă deformat, aşa cum judecă domnia sa, pe cei care sunt acuzaţi. Pot să fie acuzaţi, dar în final s-ar putea să nu fie vinovaţi şi aceasta este şi situaţia domniei sale. Pe componenta cealaltă, ştiinţifică, de determinare a plagiatului sau a non-plagiatului, nu mă pot pronunţa', a declarat, marţi, Tăriceanu.
Preşedintele Senatului a precizat că această chestiune este una ce ţine 'de mediul universitar, de mediul academic'. 'Eu ştiu că sunt instituţii abilitate şi mă gândesc că ele vor fi obligate, mai ales în faţa acestei presiuni a opiniei publice, să se pronunţe şi mi-aş dori să se pronunţe corect', a adăugat acesta.
[citeste si]
Tăriceanu a susţinut însă că, în situaţia în care cei care analizează teza de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi sunt şi cei care i-au acordat doctoratul acesteia, atunci obiectivitatea analizei ar putea fi pusă sub semnul întrebării. 'Am un singur semn de întrebare - dacă şcoala doctorală, poate greşesc, dar nu cred, este cea din care fac parte cei care i-au acordat doctoratul doamnei Kovesi este pusă să şi judece dacă este plagiat sau nu. Am mari semne de întrebare în privinţa răspunsului obiectiv. Vor considera, eventual, că au greşit? Mi-e teamă că nu vor avea curajul să recunoască faptul că au greşit, mai ales că ar putea să fie traşi la răspundere', a adăugat Tăriceanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva