Potrivit acestuia, este vorba de testarea a peste 1.500 de angajaţi care vin zilnic la birou, la locul de muncă.
Totodată, toţi ceilalţi angajaţi ai universităţii gălăţene care au simptome, dar îşi desfăşoară activitatea în sistem de telemuncă şi care doresc să se testeze o pot face din proprie iniţiativă, conducerea instituţiei urmând să le deconteze cheltuielile.
Lucian Georgescu a mai spus că cei 12 angajaţi infectaţi cu SARS-CoV-2 fac parte din personalul administrativ nedidactic şi didactic auxiliar, opt dintre aceştia fiind testaţi pozitiv săptămâna trecută şi patru, în această săptămână.
De asemenea, în căminele studenţeşti sunt patru studenţi testaţi pozitiv COVID-19 care au fost izolaţi în camere special amenajate în acest sens, scrie Agerpres.
Teste rapide, apoi PCR
Angajaţii care, după testarea rapidă, vor primi un test pozitiv vor mai fi testaţi şi cu ajutorul PCR-ului, pentru certitudine.
Cât priveşte măsurile de protecţie aplicate în universitate, toate spaţiile au fost dezinfectate, iar accesul publicului în sediile instituţiei este restricţionat, solicitanţii aducând sau primind adeverinţele sau alte acte solicitate la poartă sau pe holurile instituţiei.
Activitatea didactică a Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi nu a fost afectată de situaţia epidemiologică, cursurile universitare desfăşurându-se în continuare în regim online, de la începerea anului universitar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Cum te pot îmbolnăvi sticlele de apă reutilizate. Medic: Se poate întâmpla dacă nu ai cu adevărat grijă