"Sunt sigur că handicapul meu are o legătură cu celebritatea mea. Oamenii sunt fascinaţi de contrastul între capacităţile mele fizice foarte limitate şi natura extrem de vastă a universului pe care îl studiez", declara omul de ştiinţă contemporan cel mai celebru din lume.
Stephen Hawking s-a născut la Oxford la 8 ianuarie 1942, cu exact 300 de ani după moartea lui Galileo Galilei.
Tatăl său, biolog, îşi dorea ca ca el să-i calce pe urme şi să studieze medicina la Oxford. Însă tânărul Stephen era deja pasionat de matematici. Întrucât această materie nu era predată la prestigioasa universitate, el a optat pentru fizică.
După trei ani, el a plecat la rivala Cambridge pentru a-şi continua aici cercetările în astronomie.
Bolnav de la 21 de ani
La puţin timp după ce a împlinit 21 de ani, el a aflat că suferă de o boală degenerativă care duce la paralizie, scleroză laterală amiotrofică (SLA).
Medicii nu i-au dat decât doi ani de viaţă. Neştiind nici măcar dacă va reuşi să-şi termine teza de doctorat, el a căzut într-o depresie profundă, din care va putea ieşi doar datorită întâlnirii cu o studentă la lingvistică, Jane Wilde, cu care s-a căsătorit în 1965.
Cuplul, care va divorţa 30 de ani mai târziu, va avea trei copii împreună. Stephen Hawking se va căsători apoi cu Elaine Mason, de care se va despărţi după 11 ani, în 2006.
Corpul său se degradează inexorabil. În 1974, el este incapabil să se hrănească sau să se ridice din pat de unul singur. În 1985, el pierde definitiv capacitatea de a vorbi după ce a suferit o traheotomie în urma unei pneumonii.
Intelectual intact
Intelectul său rămâne însă intact, iar scopul să simplu: "înţelegerea completă a universului, de ce este cum este şi de ce există".
În anii 1970 el dezvoltă ideea că găurile negre nu se mulţumesc să absoarbă toată materia şi lumina care trece prin apropiere ci emit şi o radiaţie, numită ulterior "radiaţia Hawking".
Făcând acest lucru, el este primul care reuşeşte să se apropie de Sfântul Graal al fizicienilor, respectiv începe să concilieze cele două mari teorii care explică funcţionarea universului şi sunt aparent incompatibile, cea a relativităţii generale a lui Einstein şi mecanica cuantică.
Potrivit oamenilor de ştiinţă, această teorie i-ar fi adus premiul Nobel lui Stephen Hawking dacă ar fi putut fi demonstrată experimental.
La vârsta de 32 de ani, el devine cel mai tânăr membru al Royal Society, echivalentul britanic al Academiei de ştiinţe.
Catedra lui Isaac Newton
În 1980, el obţine catedra de profesor "lucasian" de matematică la universitatea din Cambridge, un post ocupat înaintea lui de Isaac Newton. El va renunţa la acest post în 2009, când a atins limita de vârstă.
Aprofundând cercetările sale despre originile universului, teoreticianul publică în 1988 "Scurtă istorie a timpului", pentru a explica marelui public marile principii ale cosmologiei, Big Bang-ului şi teoriei corzilor.
Niciodată o operă de popularizare ştiinţifică nu va mai înregistra un asemenea succes. De la apariţia sa, ea s-a vândut în peste nouă milioane de exemplare.
[citeste si]
Stephen Hawking devine pentru publicul larg întruchiparea omului de ştiinţă, având tot mai multe intervenţii pentru a promova cercetarea şi, uneori, pentru a-şi exprima îngrijorarea privind posibilele ei derive.
Formidabil comunicator şi capabil să petreacă timp în condiţii de imponderabilitate în pofida handicapului său, el şi-a jucat rolul cu plăcere şi un mare sens al umorului, notează AFP, citat de Agerpres.
O moștenire uriașă
Pagina sa de Facebook, pe care o alimenta cu mesaje semnate "SH", are peste 4 milioane de prieteni.
Omul de ştiinţă şi-a jucat propriul rol în seriale precum "Star Trek", "The Big Bang Theory" şi "The Simpsons", a semnat cărţi pentru copii împreună cu fiica sa Lucy şi a "cântat" cu vocea sa sintetică alături de formaţii ca U2 şi Pink Floyd, dar şi alături de grupul umoristic Monthy Python.
În urmă cu an, el a apărut în cadrul unei conferinţe de la Hong Kong prin intermediul unei holograme. În faţa a sute de persoane, el a afirmat că răspunsurile la numeroase crize de mediu "vor veni de la ştiinţă şi de la tehnologie".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă