Departamentul Sănătăţii a anunţat într-un comunicat că niciun cercetător din cadrul National Institutes of Health (NIH) nu va mai putea să lucreze cu acest tip de ţesuturi. 'Promovarea demnităţii vieţii umane din momentul concepţiei şi până la moartea naturală este una dintre primele priorităţi ale administraţiei preşedintelui Trump', a precizat ministerul american. În plus, administraţia americană a anunţat că nu va reînnoi contractul de finanţare publică, în valoare de 2 milioane de dolari pe an, încheiat în 2013 cu Universitatea California din San Francisco (UCSF) pentru cercetări realizate pe ţesuturi fetale. Aceste ţesuturi sunt utilizate inclusiv pentru a dezvolta noi tratamente contra HIV, virusul care declanşează SIDA.
UCSF foloseşte mai ales şoareci în care cercetătorii implantează ţesut fetal pentru a crea un sistem imunitar apropiat de cel al omului şi pentru a testa astfel anticorpi potenţiali împotriva temutului virus. Un audit a fost lansat în septembrie 2018 şi, de atunci, au fost acordate prelungiri de 90 de zile ale contractului cu UCSF. Prelungirea actuală a fost validă până miercuri şi nu va mai fi reînnoită, a precizat Ministerul Sănătăţii.
Proiectele de cercetări ştiinţifice finanţate din fonduri publice în alte universităţi şi centre de cercetare nu vor fi excluse sistematic, dar vor fi de acum înainte supuse unei noi proceduri în care va fi implicat un comitet etic cu rol consultativ. Decizia de miercuri a fost salutată de opozanţii dreptului la avort, care consideră că acest tip de cercetare este imoral şi ar putea să le încurajeze pe femei să avorteze. 'Cei mai mulţi dintre americani refuză ca impozitele lor să creeze o piaţă pentru părţi de bebeluşi avortaţi care sunt apoi implantate în şoareci şi utilizate pentru experimente', au declarat reprezentanţii organizaţiei March for Life. Potrivit lor, cercetătorii ar trebui să se concentreze pe celule suşă prelevate de la adulţi sau pe celule extrase din cordonul ombilical.
Însă pentru numeroşi oameni de ştiinţă, ţesuturile fetale sunt esenţiale pentru cercetările avansate şi ele au permis deja realizarea multor descoperiri, mai ales pentru vaccinuri contra poliomielitei, rubeolei şi rabiei. Stoparea finanţărilor publice 'va distruge cercetări cruciale, va încetini tratamentele contra cancerului, SIDA, demenţei. Interzicerea ţesutului fetal înseamnă interzicerea speranţei pentru milioane de oameni care suferă de maladii invalidante', a declarat pe Twitter Lawrence Gostin, profesor în dreptul sănătăţii la Universitatea Georgetown din Washington. Aproximativ 1,1 milioane de persoane infectate cu HIV trăiesc în Statele Unite, unde cifra anuală a contaminărilor stagnează din 2013 la pragul de 39.000 de cazuri.
Tratamentele actuale, ce vizează mai ales infecţiile aflate într-un stadiu precoce, pot să împiedice virusul să se dezvolte. Decizia guvernului intervine după ce mai multe state americane conservatoare au votat legi foarte restrictive în privinţa întreruperilor voluntare de sarcină. Obiectivul este de a aduce această chestiune sensibilă pe agenda Curţii Supreme a Statelor Unite, care a legalizat avortul în 1973, în speranţa obţinerii unei inversări a deciziei luate în urmă cu peste patru decenii de judecătorii curţii, unde conservatorii sunt în prezent majoritari. Donald Trump, un opozant declarat al avortului, vrea de asemenea să îşi mobilizeze baza electorală, alcătuită majoritar din votanţi care se opun cu tărie avorturilor, în contextul în care liderul de la Casa Albă vizează un al doilea mandat prezidenţial în 2020, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui