Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, s-a declarat mulţumit duminică de stadiul lucrărilor de supralărgire a şoselei Pipera, estimând că în toamna acestui an, la începutul lunii octombrie, lucrarea va fi finalizată.
"Lucrarea este în grafic, ba chiar a luat-o puţin înainte, lucru care îmi dă certitudinea că spre sfârşitul lui septembrie, începutul lui octombrie putem să terminăm. Mă refer la întreaga lucrare", a declarat primarul general, care a vizitat duminică şantierul unde se derulează lucrările de reamenajare a şoselei Pipera. Despre posibilitatea ca traficul să fie deschis parţial în zonă, Oprescu a subliniat că circulaţia va fi redeschisă în totalitate la finalul lucrării, informează Agerpres.
În context, directorul general al Direcţiei de Infrastructură a Capitalei, Mădălin Dumitru, l-a informat pe primarul general că în cursul săptămânii viitoare circulaţia pe linia tramvaiului 5 va reveni la vechiul traseu. Costul total al proiectului de supralărgire a şoselei Pipera se ridică la 130 de milioane de lei, la care s-a adăugat valoarea exproprierilor, 12 milioane de lei, a precizat Mădălin Dumitru.
Despre situaţia podului de la Aviaţiei, cel situat în zona blocului Elvila, Sorin Oprescu a precizat că acolo se efectuează lucrări de urgenţă, precizând că absolut toate podurile din Capitală sunt evaluate, având în vedere că toate au o vechime de 40-45 de ani. "N-a mai umblat nimeni la ele. Toată lumea constată cum cade câte ceva şi nu vreau să punem în pericol viaţa oamenilor", a spus Oprescu.
El a adăugat că şi Podul Muncii se află în stadiu avansat de lucrare. "Cel de la Muncii continuă în reparaţie, hidroizolaţie. Acolo se vor lărgi şi trotuarele pe relaţia la dreapta spre Piaţa Alba Iulia. Am renunţat la mutatul liniei de tramvai, am scăzut şi costurile în felul acesta şi am şi certitudinea că, la fel, terminăm acolo anul acesta pentru a fi totul în siguranţă", a declarat Oprescu.
El a mai spus că se lucrează şi pentru deschiderea bulevardului Matei Basarab, cel "de pe vremea lui Ceauşescu, care n-a fost funcţional niciodată".
Proiectul de reamenajare a şoselei Pipera, în lungime de 1,65 de kilometri, va duce la lărgirea la şase benzi a şoselei Pipera (faţă de două benzi câte sunt în prezent), între Calea Floreasca şi calea ferată Bucureşti-Constanţa, incluzând şi un pasaj în lungime de 474 de metri prin care să se realizeze supratraversarea bulevardului Barbu Văcărescu, pe de o parte, şi a Căii Floreasca, pe de altă parte. Supralărgirea şoselei Pipera va asigura accesul în zona de nord a Capitalei dinspre A3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- BANCUL ZILEI: Lecția de Limba Româna
- Mai avem două luni cu Pluto în Capricorn! Fraze cheie pentru fiecare zodie
- Băutura japoneză care îmbunătățește somnul și abilitățile sociale
- Candidatul care ne-ar putea aduce "o surpriză" la alegerile prezidențiale. Bogdan Chirieac, scenariul în care "victoria lui Marcel Ciolacu devine clară"
- Victor Negrescu, intervenție fermă împotriva tăierii a 1,52 miliarde de euro din bugetul anual al UE
- Cum ne întărim imunitatea din alimentație. Dr. Simona Carniciu, sfaturi utile. Mare atenție la cantitatea de fructe consumate!
- Șoferul strivit de un tramvai în București era soțul femeii peste care s-a aruncat benzină în Parlament - surse / update
- Piromanul de la Parlament, declarat „erou național”. Ai grijă ce comentezi pe TikTok pentru că intră pe fir DIICOT! Mircea Toma și Valentin Jucan, reacții
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 19 septembrie 2024
- PSD, decizie privind legea care i-ar permite lui Iohannis să candideze la alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024