Data publicării:

Mihai Gâdea: Această persoană nu va mai fi invitată la dezbaterile Antena 3 CNN! Extrem de dezamăgitor ce a făcut

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa foto: Facebook Mihai Gâdea
Sursa foto: Facebook Mihai Gâdea

Mihai Gâdea a spus că o persoană nu va mai fi invitată la dezbaterile Antena 3 CNN.

Un susținător din sală, care a participat la dezbaterile Antena 3 CNN, l-a numit pe Dominique Fritz „primar n#zist”. Mihai Gâdea a condamnat gestul acelei persoane. De asemenea, edilul a reacționat pe pagina sa de Facebook:

Primar n#zist” a strigat un spectator din sală când am luat cuvântul. Îi mulțumesc moderatorului că a condamnat momentul la sfârșitul emisiunii. V-amintesc că nu eu sunt ținta unor astfel de atacuri. Voi sunteți. Vor să vă obișnuiți cu ideea că este cumva normal să atacăm oameni nu pe baza ideilor sau faptelor lor, ci pentru că sunt „diferiți”.

Otrăvirea discursului public cu sloganuri rasiste, cu gândirea de „străinii” și “noi” face parte din strategiile anti-europene ale Rusiei și ale partidelor susținute de Moscova. Miza acestor alegeri este să rămânem ferm ancorați în Europa și să livrăm bunăstare pentru cetățenii României, indiferent de etnie. Diversitatea naște inovare, inovarea naște bunăstare. Asta este experiența Timișoarei, pe care sunt mândru s-o împărtășesc. Astea sunt valorile pentru care mă lupt alături de Elena Lasconi și USR în aceste alegeri. Vă mulțumesc că ne sunteți alături”.

Reacția jurnalistului Mihai Gâdea:

„Este extrem de dezamăgitor ce s-a întâmplat astăzi aici. Un susținător din sală a spus niște cuvinte complet inacceptabile domnului primar Fritz. Am să încerc să verific cine este acea persoană, iar acea persoană nu va mai fi invitată la dezbaterile noastre viitoare. Democrația înseamnă respect! Respectul nu poate fi trecut cu vederea”, a zis Mihai Gâdea la Antena 3 CNN.

VEZI ȘI: Piedone și Ponta, pe listele PSD. Mircea Badea a răbufnit pe subiectul Colectiv

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel