Data actualizării:
Data publicării:

Recep Tayyip Erdogan se războiește cu primarul din Istanbul. Îi cere 27.000 de euro după acuzațiile aduse

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a depus vineri plângere împotriva primarului din Istanbul, reprezentantul opoziţiei, Ekrem Imamoglu. 

Citește și - De la ”tiran”, la ”frate drag”. Recep Tayyip Erdogan şi Abdel Fattah al-Sissi au pus capăt unui deceniu de tensiuni

Recep Tayyip Erdogan îl acuză pe primarul din Istanbul de faptul că a formulat afirmaţii calomnioase la adresa sa, relatează AFP. Erdogan susţine în plângere că Imamoglu a proferat 'acuzaţii nefondate şi calomnii' împotriva sa, care îi aduc atingere reputaţiei şi incită la ură.

Îi cere daune de un milion de lire turcești (circa 27.000 de euro)

Şeful statului cere daune-interese de un milion de lire turceşti (circa 27.000 de euro), a consemnat agenţia de presă guvernamentală Anadolu. Nu se ştie deocamdată la ce afirmaţii se referă plângerea.

Imamoglu (Partidul Republican al Poporului, CHP, social democrat), a participat joi seara la un miting pentru a denunţa arestarea unui ales local acuzat de terorism.

Imamoglu, principalul rival al lui Erdogan la alegerile prezidențiale din 2028

Ales primar în 2019, după 25 de ani de dominaţie a lui Erdogan şi a partidului său (Partidul Justiţiei şi Dezvoltării, AKP) în metropola turcă, Ekrem Imamoglu este prezentat frecvent ca fiind principalul rival politic al actualului preşedinte şi este de aşteptat să candideze la alegerile prezidenţiale din 2028, notează Agerpres.

Citește și - De ce visează Erdogan la o mega structură prin care va lega Turcia de Marea Neagră nu doar prin Bosfor și Dardanele

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel