Burleanu prezintă câteva impresii după prima săptămână ca șef al FRF
Noul președinte al FRF, Răzvan Burleanu, a prezentat câteva impresii după prima săptămână pe care a trăit-o ca șef al fotbalului din România.
„După o săptămână de la preluarea mandatului de președinte al FRF încă mai persistă la Casa Fotbalului senzația de ruptură temporală. Persistă și va mai persista pentru că unora parcă nu le vine încă să creadă că lucrurile s-au schimbat. Că procedurile electronice iau locul caietului de 100 de file. Că agenda electronică înlocuiește lipsa de agendă. Că oameni care lucrează sintetic și eficient îngroapă lălăiala și aflarea în treabă”, își începe președintele FRF confesiunea de pe propriul site.
„<Vai, suntem la etajul doi?> se miră o doamnă, ușor emoționată, care se ocupă de fotbalul școlar. <Păi unde ar fi trebuit să ne vedem, pe hol?>, întreb nedumerit. <Nu, dar este o noutate să ne primească președintele și să fim invitați la dumneavoastră în birou>.
Câțiva reporteri sunt nedumeriți că li se permite să filmeze neîngrădiți o scurtă conferință de presă în Casa Fotbalului după o întâlnire cu suporterii. Nu mă pot stăpâni să mă gândesc: ce ironie, un sediu din sticlă care a fost mai opac decât betonul…”, mai scrie Răzvan Burleanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News