Data actualizării:
Data publicării:

Sorin Cîmpeanu: Am o rugăminte, NU trimiteți copiii la școală dacă acest test este pozitiv

Autor: Doinița Manic | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Foto: gov.ro
Foto: gov.ro

Sorin Cîmpeanu a vorbit despre testarea anti-COVID a elevilor în școli.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat la Realitatea Plus că vor fi achiziționate 70 de milioane de teste pe bază de salivă, non invazive, pentru cei 2,8 milioane de elevi și preșcolari, dar și pentru cei 260.000 de angajați din învățământ. Acesta a anunțat că testele se vor face de două ori pe săptămână. 

„Este vorba de teste care se fac de mult timp în mai multe state din Uniunea Europeană. Am cerut ca acestea să fie teste auto-adminstrabile. Acestea se vor face de 2 ori pe săptămână și ne oferă un acces facil la suspiciunea de Covid-19. Aceste teste nu pot fi folosite în Coronaform, ci trebuie să fie confirmate de teste PCR sau Antigen, făcute de personal medical. Am ales aceste teste de salivă pentru că nu avem personal medical pentru aproape 3 milioane de oameni. Am o rugăminte: nu trimiteți copiii la școală dacă acest test este pozitiv, cel puțin până când este confirmat virusului de un test PCR sau Antigen.

Acum avem acest test și să sperăm că nu vom avea iar un dezacord al părinților, ca în cazul exudatului nazal și faringian. Vom vedea care va fi protocolul sanitar. Probabil că un instructaj minim va fi necesar, care să poată fi urmat chiar de către elevi. Avantajul acestei testări este că reduce viteza de răspândire a virusului, iar alt avantaj este că, odată cu identificarea din stadiu primar al infecției, se evită ajungerea în situații critice. Foarte curând vor fi achiziționate aceste teste, astfel încât să ajungă în fiecare școală din țară.”, a declarat Sorin Cîmpeanu, în emisiunea „100%” de la Realitatea Plus.

Sorin Cîmpeanu: ”EXISTĂ cadru legal pentru școala ONLINE”

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a precizat astăzi că în școlile în care nu poate fi asigurată activitatea didactică, orele ar trebui să aibă loc online. 

“Ministerul Educației a prevăzut, în ordinul comun cu Ministerul Sănătății, ca, indiferent de numărul cazurilor de infectare, în situația în care, din motive obiective, normele de protecție sanitară nu pot fi respectate, activitatea didactică să se desfășoare online. Prin urmare, și în acest moment EXISTĂ cadrul legal care permite școlilor să decidă trecerea la activitatea online, dacă acest lucru este decis de Consiliul de Administrație al unității de învățământ, împreună cu Direcția de Sănătate Publică.”, se arată în comunicatul ministerului de resort.  Vezi AICI mai mult.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel