Solidaritate europeană. Austria trimite medicamente în România - GALERIE FOTO
Austria sprijină România în lupta cu valul patru al pandemiei de COVID-19.
Solidaritatea europeană continuă pentru România. Mai multe tipuri de medicamente, aflate în stocurile Austriei au fost oferite României prin Mecanismul European de Protecție Civilă.
Solidaritatea europeană materializată prin acțiuni concrete de sprijin ale tuturor țărilor afectate de situații de urgență diverse a reprezentat și continuă să reprezinte de o manieră prioritară pasul premergător către ceea ce numim în managementul situațiilor de urgență, revenirea la starea de normalitate.
Astfel, la solicitarea statului român în vederea acordării de sprijin în combaterea efectelor generate de creșterea exponențială a numărului de cazuri confirmate SARS-CoV-2, adresată Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS de către Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, astăzi, 20 octombrie 2021, 1075 de cutii de diferite tipuri de medicamente benefice tratării pacienților aflați în stare gravă pozitivi SARS-CoV-2, aflate în stocurile Austriei au ajuns în România.
Transportul, asigurat de Austria
Austria a asigurat transportul medicamentelor în România. Acestea au ajuns în cursul acestei seri la Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției-CNCCI. Recepția acestor donații a fost realizată de către IGSU, urmând ca medicamentele să intre în stocurile UNIFARM, ca mai apoi aceștia să asigure distribuția lor către unitățile sanitare din București și din țară.
La activitatea de recepție au participat ambasadorul Republicii Austria în România E.S. doamna Adelheid FOLIE și secretarul de stat, șeful DSU, dr. Raed ARAFAT.
Mulțumim Comisiei Europene, Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC) și Austriei pentru sprijinul oferit în combaterea efectelor generate de virusul SARS-CoV-2.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News