Data publicării:

Sistemul sanitar, în colaps. Radu Țincu: Este un dezastru, avem o supraîncărcare fără precedent

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Medicul Radu Țincu vorbște despre situația critică în care se află România în ceea ce privește sistemul medical. 

Medicul Radu Țincu trage un nou semnal de alarmă și vorbește despre un ”dezastru sanitar” în România. Situația s-ar putea agrava și mai tare în următoarele săptămâni. 

”Este clar că avem o problemă de comunicare atât în campania de vaccinare care nu a ajuns să-şi atingă planurile şi nu am ajuns la acea imunizare de care aveam nevoie, şi a fost şi o problemă de comunicare în ce priveşte sistemul sanitar, oamenilor le e frică să vină la spital şi această teamă le-a fost alimentată de diverse grupuri conspiraţioniste. Ce trăim în zilele acestea e un dezastru sanitar, avem o încărcare fără precedent, este un dezastru sanitar, avem o supraîncărcare fără precedent, nemaivăzută în România după Revoluţie. Pacienţii nu au loc în secţiile de Terapie intensivă şi curând spitalele, deja sunt discuţii la multe unităţi din Bucureşti, pentru gestionarea cadavrelor. Nu mai există locuri la morgă şi cel mai probabil se va apela la camere frigorifice exterioare spitalelor pentru a putea gestiona această criză”, a declarat medicul Radu Țincu pentru Antena3.

Trebuie luate măsuri 

Medicul Radu Țincu a vorbit și despre măsurile care ar trebui luate. 

”Este evident că trebuie măsuri imediate, pentru că la peste 19.000 de cazuri cum au fost ieri, peste două săptămâni în Terapie intensivă va fi un dezastru, pentru că 2-4% din aceşti pacienţi vor avea nevoie de spitalizare la ATI şi se va depăşi cu mult capacitatea naţională de terapie intensivă. Singura soluţie la acest moment, pentru că am ajuns într-o situaţie dezastruoasă, ar fi impunerea unor măsuri restrictive care să limiteze transmiterea virusului în comunitate”, a mai spus medicul Radu Ţincu.

COVID-19 în România

Până astăzi, 20 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.503.422 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 6.369 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.275.351 de pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 17.158 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 266 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel