Pe locul 3 a încheiat cursa Valtteri Bottas, care a reușit și cel mai rapid tur de circuit.
Prima etapă a celui mai bogat sezon al Campionatului Mondial de Formula 1 din istoria competiției, care are programate 23 de curse, a fost câștigată de pilotul Mercedes, Lewis Hamilton. Campionul Mondial în exercițiu devine astfel primul pilot de curse cu titlul de Cavaler al Regatului Britanic, care câștigă o cursă de Formula 1.
Britanicul a plecat de pe locul doi în grila de start, reușind să obțină până la final cel de al 96-lea titlu al carierei. Olandezul Max Verstappen, (Red Bull Racing Honda), cel care a plecat din pole position, a lansat un atac decisiv asupta lui Hamilton pe ultimele tururi de circuit ale cursei, dar a părut că are probleme din punct de vedere al vitezei maxime pe linie dreaptă, nereușind să se apropie suficient de britanic.
„Sunt bucuros că am revăzut spectatori în tribună” a spus Hamilton la finalul cursei, apreciind că a fost poate cea mai grea cursă din cariera sa
Pe locul 3 s-a clasat finlandezul Valtteri Bottas (Mercedes), care înainte de ultimele două tururi, a făcut schimb de pneuri și a realizat cel mai rapid tur de circuit, obținând punctul bonus.
Pe locul 4 s-a clasat Lando Noris (McLaren Mercedes), iar pe 5 a terminat Sergio Perez (Red Bull Racing Honda), care a plecat de pe utimul loc pe grila de start, conform Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate