Revoltat pentru că nu este lăsat să ispăşească pedeapsa în regim semideschis, Sile Cămătaru le-a declarat război şefilor penitenciarului în care este încarcerat şi pare dispus să meargă până în pânzele albe.
Într-un proces care are primul termen chiar săptămâna viitoare, Vasile Balint, alias Sile Cămătaru, acuză conducerea Penitenciarului Rahova de încălcarea mai multor drepturi. Conform articolului invocat de Sile, şefii penitenciarului nu ar fi ţinut cont în momentul în care au decis executarea pedepsei în regim închis, de mai multe aspecte: "vârsta persoanei condamnate, starea de sănătate a acesteia, conduita persoanei condamnate, disponibilitatea persoanei condamnate de a presta muncă și de a participa la activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, moral-religioase, instruire școlară și formare profesională", informează Spynews.
Condamnările definitive în "Dosarul Clanurilor" au dat mai bătăi de cap directorilor de penitenciar din țară, care s-au pomenit, dintr-o dată, cu cele mai periculoase căpetenii ale lumii interlope. Mai mult, situația este și mai complicată cu cât o mare parte dintre acești noi deținuți se dușmănesc de moarte unii cu alții. Este și cazul fraților Cămătaru, care se află în război deschis cu Sportivii, mai scrie sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă