Sibiul vrea o copie a unui document istoric, păstrat la Vatican
Autorităţile sibiene aşteaptă să primească de la Vatican, cel târziu la începutul anului viitor, o copie a primului document istoric în care este menţionat Sibiul, documentul original, din 20 decembrie 1191, de pe timpul Papei Celestin al treilea, aflându-se în Arhivele Secrete ale Vaticanului, a precizat marţi pentru Agerpres, Alexiu Tatu, şeful Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale.
Acesta a solicitat anul acesta documentul Vaticanului şi speră să-l primească cel mai târziu la începutul anului viitor.
'Vine un facsimil, o copie foarte bună, e un document din 20 decembrie emis de Papa Celestin al treilea, unde este vorba de prepozitura Sibiului. Am speranţă ca până la sfârşitul anului să avem facsimilul respectiv, dacă nu, la începutul anului viitor', a precizat Alexiu Tatu.
Acesta spune că în Arhivele Naţionale de la Sibiu cel mai vechi document în care se vorbeşte despre Sibiu este din 1282, apărut cu 91 de ani mai târziu decât documentul de la Vatican.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
alex tatu
arhivele secrete ale vaticanului
serviciul judetean al arhivelor nationale
sibiu
vatican
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!