Ioan Păcurar, şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj a intrat în atenţia ANI, după ce au fost descoperite mai mule neregularităţi în declaraţia de avere. ANI cercetează diferenţa dintre veniturile obţinute de Păcurar şi averea acestuia, constatându-se diferenţe semnificative.
"Agenţia Naţională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, existenţa unei diferenţe semnificative, în sensul art. 18 din Legea 176/2010, în cuantum de 718.847,54 lei (189.143 de euro), între averea dobândită şi veniturile realizate de către Ioan Păcurar, şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj", informează, vineri, Biroul de presă al ANI.
Ioan Păcurar exercită funcţia de şef al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj începând cu anul 2005.
"Veniturile realizate de către Ioan Păcurar, în perioada pentru care au fost identificate diferențe semnificative (anii 2001, 2003, 2004, 2008, 2009, 2012) au fost în cuantum total de 840.164,76 de lei, iar cheltuielile efectuate în aceeași perioadă au fost în cuantum de 1.559.012,30 de lei", explică ANI.
ANI a dispus sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Cluj, potrivit dispoziţiilor art. 17, alin. 4 din Legea 176/2010, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la averea dobândită şi veniturile realizate de către Ioan Păcurar, în perioada exercitării funcţiei publice.
Pe lângă aceste proceduri a fost sesizată şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în vederea efectuării verificărilor cu privire la veniturile realizate în perioada 2006 - 2008, din chirii, în sumă de 181.410 de lei și 52.000 de euro, precum și înstrăinarea unui imobil situat în Municipiul Cluj-Napoca, cu preţul oficial de 27.000 de euro (conform contractului de vânzare-cumpărare). Potrivit declaraţiei cumpărătorului, suma achitată ar fi fost de 39.000 de euro, arată ANI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol