UPDATE: Radu Stroe a acceptat demisia lui Ion Burlui. Șeful IGSU: Nu aștept ca cineva să-mi ceară demisia, pot să o depun singur
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
burlui
burlui

Colonelul Ion Burlui, șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, a declarat, miercuri, pentru Agerpres că nu își impută nicio vină în cazul accidentului aviatic din Cluj, dar că îl "doare sufletul" că incidentul s-a soldat cu victime și că nu așteaptă ca cineva să-i ceară demisia pentru că și-o poate depune singur. Miercuri la prânz, ministrul de Interne a acceptat demisia șefului IGSU, Ion Burlui.

 "Sunt în măsură să adopt cu demnitate orice măsură. Nu aștept să mi-o ceară cineva (n.r. — demisia) pentru că sunt în măsură să o depun singur. Eu nu îmi imput nimic. Noi nu putem decât să vorbim de lege, nu pe lângă lege. Mă refer la Legea 741/2008 referitoare la modul în care se manageriază accidentele aviatice civile. Important este (n.r. — după acest incident) să fie luată o măsură în favoarea oamenilor aflați în situații de urgență. Pe mine mă doare sufletul că sunt victime așa cum a fost și cazul cu acei șase oameni căzuți cu mașina în canalul Dunăre — Marea Neagră, așa cum a fost și cu colegul nostru de la Fetești. Numai în pielea familiei să nu fii!", a declarat  șeful IGSU.

 Colonelul Ion Burlui a spus că a fost miercuri dimineață la MAI și a vorbit cu ministrul Radu Stroe, asta după ce marți au fost împreună la Guvern pentru a înmâna vicepremierului Gabriel Oprea o primă informare din raportul cerut de prim-ministrul Victor Ponta referitor la accident.

 Burlui a precizat că informarea dată marți la Guvern conține date tehnice, "nu sub impulsul sentimentului", timpul în care s-a acționat, structurile care au desfășurat acțiunea de salvare, locațiile în care s-a acționat, precum și niște hărți după care s-au ghidat pompierii salvatori.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel