Scuterele electrice ar putea circula în curând pe şoselele din Germania
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Scuterele electrice ar putea circula în curând pe şoselele din Germania în condiţiile în care noile reguli care reglementează utilizarea acestora sunt supuse la vot vineri în Bundesrat (camera superioară a Parlamentului german), relatează dpa.

Membrii parlamentului urmează să voteze propunerile guvernului care prevăd circulaţia din vară pe drumurile publice din Germania a scuterelor electrice (e-scutere) în anumite condiţii.

Ministrul german al transporturilor, Andreas Scheuer, doreşte să permită utilizarea e-scuterelor mai lente, care pot atinge viteze de până la 12 kilometri pe oră, pentru toţi cei peste 12 ani. E-scoterele mai rapide ar urma să fie conduse de cei cu vârsta de 14 ani şi peste.

O propunere anterioară de a se permite circulaţia scuterelor mai lente pe trotuare a fost abandonată. Propunerile sunt supuse aprobării Bundesrat-ului şi ar putea fi trimise înapoi guvernului pentru a fi rediscutate.

Medicii şi activiştii din domeniul mediului şi-au exprimat îndoielile cu privire la acest mijloc de transport. 

Conform propunerilor, circulaţia e-scuterelor cu o viteză maximă de 20 de kilometri pe oră ar putea fi aprobată. Ca şi în cazul bicicliştilor din Germania, nu ar exista obligaţia de a purta o cască.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel