Școli închise, mall-uri deschise. Rafila: Nu am făcut nimic
Alexandru Rafila a vorbit despre restricțiile impuse de luni de către autorități și despre impactul pe care ar putea să îl aibă.
Medicul Alexandru Rafila susține că măsurile de restricție pentru populație ar fi trebuit să fie mai aspre și nu doar școlile să fie închise ci și mall-urile. Mai mult, specialistul spune că perioada următoare va fi una critică pentru România, scrie romaniatv.net.
”Am reușit să omorâm vaccinarea și măsurile de protecție individuală din două motive. În primul rând, cele mai multe mesajele au fost transmise de persoane necredibile. În al doilea rând, nu am știut cum să adaptăm mesajul pentru fiecare categorie de populație. Mulți dintre concetățeni, mai ales persoane vârstnice, mai ales în mediul rural, nu sunt interesați de vaccinare pentru că nu vor să se vaccineze, important este cum ajungi la ei să le dai informații, să încerci să-i convingi, ori lucrul acesta nu se rezolvă nici pe internet, nici la telefon. Dacă lipsește informarea corectă despre vaccinare și măsuri, adaptată pentru fiecare categorie socială în parte, atunci populația nu internalizează acest tip de comunicare și chiar se opune acestui tip de măsuri. Nu vom avea succes cu măsurile dacă populația nu le consideră utile, iar ele vor genera un soi de frondă. (…) Sincer, nu știu cum vom ieși în următoarele săptămâni din situația aceasta.
Școli închise, mall-uri deschise
Acum e momentul să întrerupem școlile pentru o perioadă de 2-3 săptămâni sau mai mult, am văzut că au luat decizia asta cu vacanța, sigur că e discutabilă decizia cu vacanța fiindcă nu mai ai nevoie de școală online și nu mai trebuie să plătești părinții, care stau acasă cu copiii, nu trebuie să mai cheltuiești niște bani cu părinții care stau cu acești copii. Eu dacă închid școala și țin mall-ul deschis, nu am făcut nimic, pentru că niște copii care stăteau în condiții standardizate la școală, cu mască, merg într-o altă zonă de comportament care este mult mai neglijentă. Dacă iei doar o măsură și nu mergi până la capăt, rezultatele sunt discutabile. Plecăm de la o fatalitate de cca 3%, din 15.000 de cazuri, avem cam 400-500 de decese, mie mi-e foarte frică că în perioada următoare fatalitatea din România va crește pentru că nu mai ai unde să tratezi oamenii. Să vedeți ce coadă de ambulanțe este în curte la Balș, avem 40 de persoane care primesc oxigen și sunt 17 paturi. Dacă la numărul acesta de persoane, mai vin încă 40, vă dați seama că nu ai ce să faci cu ei”, a declarat profesorul Alexandru Rafila.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News