"Partidul Național Liberal, organizația Sectorului 1, a depus, luni, 16 mai 2016, la Parchetul de pe lândă Judecătoria Sectorului 1 și la Biroul Electoral al Sectorului 1 o plângere penală împotriva conducerii Poliției Locale Sector 1 și a unor candidați ai PSD pentru Consiliul Local Sector 1, aceștia fiind acuzați de uzurpare de calități oficiale, șantaj, amenințare și abuz în serviciu.
Poliția Locală a Sectorului 1 – condusă, în prezent, de vicepreședintele PSD, dl Emanoil Bocean – este folosită ca instrument electoral de către candidatul PSD Dan Tudorache pentru acțiuni de intimidare, amenințare și filaj.
În loc să asigure liniștea și ordinea publică, să fie garantul legii, Poliția Locală a Sectorului 1 se afla la discretia pesedistului Dan Tudorache pentru a ridica oameni de pe stradă, pentru a intra abuziv în locuințele unor persoane sau pentru a șantaja locuitori ai Sectorului 1.
În data de 12 mai 2016, în jurul orei 22:45, reprezentanți ai Poliției Locale au descins într-un imobil proprietate privată, invocând o presupusă reclamație pentru deranjarea liniștii publice, deși în incinta acelui imobil nu a fost utilizată aparatură de redare a muzicii și nu au avut loc manifestări de natură să perturbe liniștea publică.
În imobilul respectiv a avut loc o întrunire privată, o aniversare a unui membru al PNL sector 1, eveniment organizat și suportat exclusiv de către acesta. La eveniment a participat, pentru câteva minute, și Alexandru Nazare, candidat al PNL pentru funcția de primar al sectorului 1.
Pentru a încerca să credibilizeze o presupusă faptă ilegală, candidatul PSD Dan Tudorache a folosit Poliția Locală a sectorului 1 pentru a intra în imobil, unde au fost făcute fotografii iar câteva persoane au fost reținute și conduse la secția de poliție locală din cartierul Pajura.
La secția de Poliție Locală din cartierul Pajura, oamenii candidatul PSD Dan Tudorache – printre care și candidați PSD la Consiliul Local Sector 1 - au amenințat și șantajat una dintre persoanele reținute și conduse la Secția de Poliție. Precizăm că întreaga "anchetă" a fost făcută de membri ai PSD, care nu sunt angajați ai Poliției Locale Sector 1.
Modul abuziv de lucru al reprezentanților Poliției Locale Sector 1 a fost reclamat, luni, 16 mai 2016, de către PNL Sector 1 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 și la Biroul Electoral al Sectorului 1", se arată într-un comunicat de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva