Primarul din licalitatea Mihail Kogălniceanu, Ancuța Belu, a făcut publice imagini noi de la şedinţa din iulie, când s-a discutat lista cu beneficiarii apartamentelor ANL, potrivit reporterntv.ro, scrie romaniatv.net. Când s-a ajuns la proiectul de hotărâre care viza adoptarea listei cu beneficiarii locuințelor ANL a început scandalul. În înregistrare se vede cum mai multe persoane se opresc în dreptul ușii și nu îi lasă să plece pe consilierii PSD care vor să părăsească Primăria.
La un moment dat, o femeie se îmbrâncește cu liderul social-democraților din localitate, Iosif Valer Mureșan. Liberalii l-au acuzat, însă, că el ar fi lovit-o pe aceasta.
"N-am atins-o. Eu mi-am dat seama că doamna asta ar fi așteptat. Tot timpul m-a provocat să o bruschez, să îi fac ceva, m-a împins și m-a înjurat tot timpul", a declarat Iosif Valer Mureșan, consilier PSD Mihail Kogălniceanu și fost primar al localității.
Bătaie între cetățeni și politicieni într-o primărie - VIDEO
În alte imagini de la şedinţa cu scandal din luna iulie, făcute publice anterior, se vede cum femeia i-a adresat cuvinte obscene lui Mureșan, mai scrie sursa citată.
Tot atunci, conflictul a degenerat când și-a făcut apariția Mihai Caratană, un cunoscut scandalagiu din localitate. Acesta și-a împărțit pumni cu un consilier local.
Consilierii PSD acuză că din cei 29 de beneficiari ai locuințelor ANL, doar câțiva au acest drept. Despre ceilalți spun că fie au depășit cu mult vârsta maximă de 35 de ani până la care puteau cere un apartament, fie au mai deținut o casă. Tot social-democrații susțin că Ancuța Belu a scos abuziv toți consilierii locali din comisia de repartizare.
Tot atunci, conflictul a degenerat când și-a făcut apariția Mihai Caratană, un cunoscut scandalagiu din localitate. Acesta și-a împărțit pumni cu un consilier local.
Pe de altă parte, actualul edil al comunei, Ancuța Belu, nu înțelege de ce Iosif Valer Mureșan îl contestă pe Mihai Caratană, deoarece a făcut parte din echipa fostului primar în 2008. În plus, edilul a precizat că "5 persoane – frați, copiii, fini, ale consilierilor care au refuzat și s-au ridicat de la ședință, aveau dosare depuse".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Încă un accident grav în Vinerea Mare. A intervenit elicopterul SMURD
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați