Înainte cu câteva minute ca premierul să sosească la urne, judecătorul i-a dat afară pe jurnaliști deși aveau acreditările aferente pentru acest eveniment.
”Ne aflăm la liceul Jean Monnet. Momentan suntem înăuntru pentru că am intrat și noi odată cu venirea premierului Vorica Dăncilă. Ni s-a spus că trebuie să părăsim sala, deși avem toate acreditările. Președinții de la secția Jean Monnet spuneau că avem dreptul să ne aflăm în secțiile de votare, dar fără aparatură, ceea ce este imposibil pentru jurnaliști. Este o premieră în România când ziariștii nu au voie să steaa în secțiile de votare”, a zis un reporter România TV.
Sorin Roșca Stănescu a spus că acest incident nu are nicio justificare.
”A fost încălcat un drept fundamental al presei de a informa. Presa informează și cu imagini. Nu am mai văzut așa ceva! Sau poate s-a întâmplat ceva ce nu știm noi. Este scuzabil gestul judecătorului doar dacă s-a întâmplat ceva acolo și noi nu am aflat și urmează să aflăm mai târziu. Poate era un pericol iminent ca presa cu aparatură să încalce drepturi și mai mari, dar nu cred așa ceva. Cred că ne aflăm în prezența unei încălcări a legii și a libertății de expresie”, a spus Sorin Roșca Stănescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video
- Horoscop 6-12 mai 2024. Mihai Voropchievici: Reușită excepțională pentru o zodie
- Bisericile din Occident, tot mai goale. Preot: Decât să judecăm, am putea lua aminte
- Ce înseamnă credința pentru omul modern. Cuvintele preotului ne liniștesc: Întotdeauna avem această lumină în noi
- Chirieac, despre ceremonia lui Putin: Este un ucigaș căutat și interzis în toate statele civilizate ale lumii