Data publicării:

Salvare imposibilă. Trei motive care condamnă Oltchim la dispariție

Autor: DCNews Team | Categorie: Economie
WhatsApp
dan_oltchim
dan_oltchim

Surse apropiate privatizării Oltchim au declarat pentru DeCeNews că Dan Diaconescu, sau firmele care îl susțin, trebuie să găsească, pe termen scurt, circa 80 de milioane de euro, ca să repornească și să mențină activitatea combinatului. 

Capitalul necesar pentru repornirea instalațiilor, plata salariilor, a materiilor prime și a utilităților este de circa 40 de milioane de euro. Banii ar fi necesari pentru finanțarea activităților pe următoarele luni. În zece zile, Dan Diaconescu ar trebui să achite și cele 203 milioane de lei pentru preluarea pachetului majoritar de acțiuni.

Dan Diaconescu se așteaptă ca acele 45 de milioane de euro, oferite pentru 54,8 la sută din acțiunile companiei, să intre în contul combinatului, pentru salarii, ceea ce ar înjumătăți suma pe care trebuie să o dea pe termen scurt.

Consultantul financiar Ionel Blănculescu ne-a declarat că nu e posibil ca banii din privatizare să se întoarcă la Oltchim. ”Statul nu are bani, nici posibilitatea să îi verse în contul Oltchim pe cei din privatizare, în viitor. Banii lui Dan Diaconescu, dacă îi va plăti, vor intra într-un cont bancar, tip escrow, până la finalizarea procedurilor. El devine proprietar după ce se finalizează actele, din secunda în care banii ajung din bancă în Trezorerie. Abia atunci statul are acces la bani, dar din momentul respectiv nu mai are voie să finanțeze un privat: orice sumă virată e considerată ajutor de stat, trebuie aprobarea Comisiei Europene, riscăm litigii etc”.

Așa că, pe termen scurt, ”firma poporului” trebuie să dispună de minim 80 de milioane de euro.

Pe termen mediu și lung, e nevoie de investiții serioase. În actuala structură, Oltchim trebuie să  funcționeze la 65% din capacitate, ca să fie profitabil. Acest lucru presupune repornirea Arpechim și a producției de PVC, în combinat. ”Minim 50 de milioane de euro trebuie băgați doar în cele 80.000 de tone de țiței necesare Arpechim, e nevoie de 20 de milioane pentru investiții de mediu și 10 milioane pentru alte cheltuieli. Deci, un total de încă 80 de milioane de euro, a declarat Blănculescu. Asta dacă se ajunge la o înțelegere cu OMV, care are pierderi când merge Arpechim-ul. Rafinăria e, oricum, învechită tehnologic, deci ar fi mai rentabilă investiția într-o unitate proprie, ridicată în curtea Oltchim. Construcția ar dura, însă, iar investițiile depășesc 150 de milioane de euro. Până nu e gata, combinatul nu poate trece pe profit, ceea ce înseamnă alți bani care trebuie aduși de acasă de investitor. Să nu uităm că, în ultimii 11 ani, Oltchim a avut, în medie, pierderi de 10 la sută din cifra de afaceri. Cine poate susține acest efort financiar?”.

Chiar dacă Dan Diaconescu va găsi banii necesari, adică o sumă între 230-300 de milioane de euro, rămâne problema datoriilor. ”În orice moment, după ce se achită primele 45 de milioane, există riscul ca un creditor să ceară insolvența. Și sunt zeci sau sute de creditori,  asta fără să mai vorbim de sumele uriașe datorate Electrica. Vorbim de datorii de circa 700 sute de milioane, din care 200 de milioane la diverși furnizori. Iar Diaconescu pierde tot, dacă se intră în reorganizare judiciară.  Doar un investitor serios, cu cifră de afaceri de peste 1 miliard de euro, s-ar putea  angaja să salveze Oltchim”, a concluzionat Blănculescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel