Compania americană de biotehnologie Moderna a anunțat că intenţionează să înceapă în luna iulie un studiu clinic pe 30.000 de voluntari pentru vaccinul împotriva COVID-19, intrând în faza finală de testare.
Studiul are ca obiectiv prevenirea simptomelor de COVID-19 și prevenirea unei forme grave de boală, definită prin nevoia de spitalizare a oamenilor.
Câte doze vor putea să livreze
În plus, compania a completat că a selectat o doză de 100 de micrograme de vaccin pentru faza finală a studiului clinic. La acest nivel de doză, vor putea să livreze aproximativ 500 de milioane de doze pe an şi, eventual, până la 1 miliard de doze pe an, începând din 2021, de la centrul de producţie al companiei din SUA şi prin colaborarea strategică cu producătorul elveţian Lonza, informează Reuters.
Studiul intermediar testează siguranţa şi eficacitatea preliminară a două doze de vaccin administrate la 28 de zile distanţă, iar participanţii la studiu, persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 54 de ani, vor fi urmăriţi timp de un an.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Semnalul dat de BNR privind economia. Adrian Negrescu: Ce urmează pentru România
- Marea reorganizare din Ministerul Muncii: Sunt mai puțini cu... 7 angajați!
- Plăcintă de mere cu aluat turnat, ca-n Ardeal. Rețeta din moși strămoși
- Infracțiuni economico-financiare, cu prejudicii foarte mari, în care sunt angrenate persoane din funcții publice, din administrația locală, dar și afaceriști. Cms. Neagu Claudiu vine cu dezvăluiri
- Hellvig: În urmă cu 25 de ani era un om normal și nimic nu îl recomanda pentru vreo funcție. Dacă ar fi să recomand un model de urmat, el e unul dintre numele care îmi vine în minte
- Autostrada București - Alexandria. ”Astăzi e nenorocire, cozi kilometrice, mai ales în weekend”. Gâdea și Catana dau asigurări: Se va face. Vă spun două motive
- Județul care a devenit un șantier în ultimii 4 ani. Claudiu Catana: Se lucrează la drumuri, la poduri și la port / video
- Tânărul cu barbă din această fotografie restaurată a avut, la un moment dat, toată România la picioare. L-a sfidat până și pe Regele Carol 1
- Ai avut telefon fix în trecut? Ești bun de plată azi! Avocatul Bărbuceanu îți spune ce să faci în astfel de situații
- Solicitarea CPI de arestare a lui Netanyahu este șocantă, subliniază Chirieac. ”Este pentru prima dată când amestecă victimele cu agresorii”
- Cum sunt prinse firmele cu administrator fictiv, numit și „om de paie”. Comisar: Întotdeauna identificăm adevăratul șef, aceștia nu scapă
- Lupta dependenților, de două ori mai grea într-un cuplu în care ambii consumă. Psiholog: Partenerul poate fi un obstacol în calea recuperării
- România o ia pe urmele Greciei. Negrescu: Cheltuielile statului, cu 28% mai mari în 2024, în țara codașă la colectarea TVA