Rusia vrea să le ia DREPTUL de a participa la alegeri lui Alexei Navalnîi și susținătorilor săi. Propunerea controversată din Duma de Stat
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Opozantul rus Alexei Navalnîi, dar și membrii Fondului anticorupție, ar putea să nu poată participa vreodată la alegerile din Rusia.  

Președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, s-a pronunțat în favoarea discutării inițiativei de interzicere a agenților străini de a participa la alegerile din Federația Rusă, transmite Interfax. Dacă o astfel de lege va fi adoptată, ea se va răsfrânge și asupra lui Alexei Navalnîi, dar și asupra susținătorilor săi, membri ai Fondului anticorupție.

"Inițiativa în sine nu a fost încă prezentată Dumei de Stat, știm despre ea. Împărtășim poziția conform căreia persoanele angajate de alte state nu ar trebui să fie permise la putere. În ceea ce privește formularea acestei legi, trebuie să discutăm.", a declarat Volodin.

Anterior, s-a raportat despre o propunere trimisă conducerii Dumei de Stat și Consiliului Federației de a modifica interdicția pentru agenții străini și rudele apropiate de a participa la alegerile din Rusia, la toate nivelurile. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe rus, Maria Zakharova, a declarat, pe 9 februarie, că reprezentanții Fondului anticorupție al lui Navalnîi (FBK, recunoscut ca agent străin non-profit în Rusia) sunt agenți de influență NATO și primesc instrucțiuni de la alianță pentru a destabiliza situația din Rusia. Presa din Rusia scrie că prin această lege se dorește ca Iulia Navalnîi să nu poată candida la alegerile pentru Duma de Stat din 2021. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel