România învinsă de Brazilia la Campionatul Mondial de Handbal
"Naţionala" României a pierdut aseară primul meci în grupa C a Campionatului Mondial, în faţa ţării gazdă, Brazilia. Astăzi are loc ultima partidă, contra Franţei, care va stabili ierarhia finală şi împerecherile din "optimi".
O "naţională" a României cu orgoliul zdrelit a întîlnit aseară reprezentativa Braziliei. Ţara organizatoare. Ţara al cărei handbal era acum cîţiva ani la fel de încîlcit precum jungla amazoniană, dar care între timp a devenit unul valoros, puternic şi hotărît. Cu două seri înainte, sud-americancele întorseseră Franţa, care le conducea la pauză cu 7 goluri. Există şi o explicaţie pentru asemenea ispravă, explicaţie ce s-a regăsit şi în confruntarea contra noastră, informează Gsp.
O singură dată s-au aflat româncele la egalitate cu adversarele lor, 4-4 în minutul 8, dar după ce fuseseră conduse cu 4-1. Curînd, diferenţa s-a refăcut şi, pe tot parcursul meciului, gazdele au avut între 2 şi 6 goluri în faţă. Mai mult nu s-au putut apropia handbalistele antrenate de Radu Voina. Indiferent de formula încercată, indiferent de tipul de apărare ales, indiferent de pumnii încasaţi, de ghionturi şi de scrîşnetul din dinţi.
Azi se decide
Brădeanu a reuşit cîteva aruncări surprinzătoare, Vărzaru s-a întins din extrema dreapta, Curea, intrată în repriza secundă în extrema cealaltă, a avut sînge rece de la 7 metri, dar şi din acţiune, Manea s-a zbătut în ghearele apărătoarelor braziliene, Amariei şi Nechita au marcat şi au ratat pe măsură. De partea cealaltă, gazdele au arătat siguranţă în ceea ce făceau chiar şi cînd au greşit. Siguranţa celui care-şi percepe valoarea şi are încredere. De aceea probabil că braziliencele au găsit atît de des calea de a străpunge apărarea română. S-a încheiat 33 la 28 pentru gazdele turneului final, e prima înfrîngere a "tricolorelor" în grupa C, iar azi se dispută ultimul meci din această fază, cel cu Franţa. La capătul lui vom şti pe ce loc sîntem şi ce adversar vom avea în "optimi". Pasul următor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News