România calcă pedala în lupta cu COVID-19. Valeriu Gheorghiță anunță 20.000 de vaccinări zilnice. Rata de eficacitate e uriașă
Data publicării:
Autor: Darius Muresan
WhatsApp
Colonel doctor Valeriu Gheorghiţă, cel care coordonează Comitetul Naţional pentru Planificarea Vaccinării Covid-19 în România, a oferit noi detalii despre campania de vaccinare.

Acesta a anunțat că din 4 ianuarie, adică de săptămâna viitoare, România ar trebui să vaccineze 20.000 de persoane pe zi.

„De luni 4 ianuarie, activitatea va fi începută în peste 90% din cele peste 70 de centre de vaccinare destinate pentru personalul medical, ceea ce ar trebui să ne asigure o imagine reală a ratei de vaccinare din România", a spus medicul Valeriu Gheorghiță, la Antena 3, în cadrul emisiunii „Punctul de întâlnire”.

„Autorizarea pe care Agenţia Europeană a Medicamentului a eliberat-o prevede respectarea protocolului, şi anume, administrarea a două doze, una iniţială şi doza de rapel la 21 de zile, deci este important pentru că datele din studii, datele de eficacitate de peste 95% reies din acest tip de administrare cu două doze”, a mai spus colonel doctor Valeriu Gheorghită.

Întrebat dacă după cea de-a doua doză mai există riscul ca persoanele vaccinate să dezvolte din nou boala Covid-19, medicul  Valeriu Gheorghită a precizat că “datele din studii arată o eficacitate de peste 95% ori acest lucru este foarte important, înseamnă că peste mai mult de nouă persoane din zece vaccinate nu vor dezvolta boala, ceea ce e un lucru excepţional mai ales la categoriile vulnerabile, categoriile de persoane care pot să dezvolte forme severe. De aceea este important să promovăm activitatea şi campania de vaccinare şi importanţa şi beneficiile vaccinării în general.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel