Roșia Montană Gold Corporation dezminte, într-un comunicat, afirmațiile directorului Institutului Geologic al României, profesor Ștefan Marincea, care spunea, marți, în fața comisiei parlamentare speciale pentru proiectul minier din Apuseni, că avizul favorabil primit de companie din partea IGR este ”un fals grosolan” de natură penală, iar RMGC a viciat modul în care a prezentat rezultatele analizelor făcute la fața locului.
Vă prezentăm, integral, comunicatul RMGC:
Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) își reafirmă respectul pentru toate instituțiile statului român și pentru specialiștii români, inclusiv pentru Institutul Geologic Român (IGR) și experții săi. De asemenea, RMGC tratează cu toată seriozitatea opiniile pe marginea proiectului minier, fie ele împotriva sau în favoarea acestuia. Suntem însă nevoiți să respingem ferm acuzaţiile defăimătoare ale directorului general al Institutului Geologic al României (IGR), dl. Ştefan Marincea, referitoare la falsificarea hărţilor bazinului Văii Corna şi la siguranţa iazulului de decantare din acest amplasament.
Referitor la punctele de vedere exprimate de directorul IGR în faţa Comisiei speciale a Parlamentului în data de 8 octombrie 2013, RMGC face următoarele precizări:
1. RMGC a folosit cu bună credinţă harta geologică achiziţionată de la IGR, care nu indică niciun fel de fractură majoră care să afecteze stabilitatea barajului şi a iazului de decantare.
RMGC a folosit cu bună credinţă Harta geologică (foaia Abrud, scara 1:50.000) achiziţionată chiar de la IGR şi întocmită în anul 1979, care în zona Corna nu prezintă niciun fel de falie majoră care să afecteze stabilitatea barajului şi a iazului de decantare.
RMGC a folosit de asemenea harta geologică întocmită de Facultatea de Geologie a Universităţii Bucureşti: această instituţie, în urma cartărilor geologice şi structurale efectuate în teren în anul 2010, a confirmat absenţa faliilor majore în perimetrul respectiv.
Respingem categoric acuzaţia falsificării vreuneia dintre hărţi prin ştergerea faliilor, acuzaţie formulată de către directorul general al IGR.
2. Siguranța barajului de la Roșia Montană a fost unanim recunoscută la nivel național de către Comisia Națională pentru Siguranța Barajelor și Lucrărilor Hidrotehnice (CONSIB) și confirmată prin acordul de funcționare în siguranță
Investigațiile geologice și geotehnice, realizate inclusiv în urma a 57 de foraje geologice și geotehnice, a nenumărate puţuri geotehnice, teste geotehnice în teren şi în laborator, pe tot bazinul Văii Corna, au confirmat că nu există nicio zonă prin care apele s-ar putea infiltra în subsol, datorită existenței unui strat de argilă care are până la 12 metri grosime și care, prin compactare, conferă o impermeabilitate ridicată subsolului Văii Corna.
Concluzia tuturor acestor studii, rapoarte și expertize realizate de cele mai prestigioase instituții de specialitate, printre care Institutul Norvegian de Geotehnică – recunoscut ca autoritate în domeniu la nivel mondial – a fost că Valea Cornei este un amplasament sigur pentru baraj și iazul de decantare al sterilelor.
Menționăm că autoritatea națională unanim recunoscută la nivel național, Comisia Națională pentru Siguranța Barajelor și Lucrărilor Hidrotehnice (CONSIB), a emis acordul de funcționare în siguranță pentru barajul de la Roșia Montană.
3. RMGC acţionează şi a acţionat întotdeauna cu bună credinţă şi deplină respectare a cadrului legal. Practicile noastre de afaceri exclud orice tentativă de a eluda sau încălca dispoziţiile legale
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă