De-a lungul anilor, petrecerile de la trecerea dintre ani s-au desfășurat în Piața Universității, pe vremea lui Traian Băsescu. În timpul lui Sorin Oprescu revelioanele erau organizate în Piața Constituției, iar în acest an a fost preferată Piața George Enescu.
În acest fel, capitala României nu reușește să identifice un loc care să devină tradițional, unde toți locuitorii să se strângă, fără a avea parte de surprize în fiecare an. Marile capitale ale lumii au reușit să creeze modele de succes: în New York revelionul are loc doar în Times Square, în Viena la Primărie, Parisul îl organizează pe Champs Elysee, Moscova în Piața Roșie, iar pentru Australia focul de artificii de deasupra portului din Sydney este cunoscut pe întreaga planetă.
Exemple în acest sens există chiar și în orașele mari din țară, care preferă să organizeze revelionul în fiecare an în același loc. Desigur, aceste revelioane nu au o vizibilitatea precum ar putea avea unul devenit clasic în București.
Capitala țării nu reușește însă să identifice un astfel de loc, convenabil pentru toată lumea. Nu este exclusă nici varianta ca pe viitor Revelionul să fie organizat în Piața Victoriei, dacă oameni politici, simboluri pentru proteststel #rezist, precum Cosette Chichirău ar reuși să obțină conducerea Bucureștiului.
Revelionul din București a avut loc în acest an în Piața George Enescu, eveniment la care au participat peste 30.000 de persoane. Internauții nu au fost prea mulțumiți cu această nouă locație de revelion, mulți dintre ei susținând că Piața de lângă Ateneu este una prea mică pentru un număr foarte mare de participanți.
Citeste și Reproșuri ale internauților după Revelionul din București.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Cum te pot îmbolnăvi sticlele de apă reutilizate. Medic: Se poate întâmpla dacă nu ai cu adevărat grijă