Întâlnirea celor doi lideri, stabilită pentru sfârşitul după-amiezei de vineri, va fi prima după finalizarea proiectului de acord guvernamental între conservatorii dnei Merkel (Uniunea Creştin Democrată/Uniunea Creştin Socială, CDU/CSU) şi social-democraţii germani (SPD), care ar putea duce în viitorul apropiat la aşteptata formare a unui nou guvern la Berlin, după alegerile legislative din septembrie anul trecut soldate fără un rezultat concludent, transmit Reuters şi AFP.
Franţa speră o relansare a eforturilor celor două ţări în direcţia reformării Uniunii Europene, eforturi care au stagnat pe fondul discuţiilor din Germania privind crearea unei noi coaliţii guvernamentale.
Reformele europene propuse de preşedintele francez vor juca un rol 'foarte important' în discuţiile care vor avea loc între conservatorii cancelarului Merkel şi social-democraţi, în perspectiva formării unui nou guvern, indicase la sfârşitul lui decembrie ministrul de externe german Sigmar Gabriel, înaintea începerii discuţiilor exploratorii.
Gabriel a declarat atunci că sprijină propunerea lui Macron privind crearea unui buget separat pentru zona euro. Emmanuel Macron speră să înregistreze până în martie progrese cu Germania în privinţa ideilor de reformare a zonei euro, odată ce la Berlin va fi instalată noua coaliţie de guvernare, obiectivul său fiind convenirea unei 'foi de parcurs' cu toţi liderii zonei euro până în iunie.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă