Evenimentul reunește la Palatul Parlamentului miniștrii din statele membre ale Uniunii Europene și va fi prezidat de ministrul român al Fondurilor Europene, Rovana Plumb. La reuniune vor mai participa comisarul european pentru Politica Regională, Corina Crețu, miniștri responsabili cu Politica de Coeziune în Statele Membre UE, reprezentanți ai Comitetului Regiunilor, Comitetului Social și Economic European, Conferinței Regiunilor Periferice și Maritime, Băncii Europene de Investiții, Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare, Comisiei Europene și Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene.
Prioritățile de investiții prevăzute de Politica de Coeziune în perioada de programare 2021-2027
Negocierile la nivelul Uniunii Europene vizează viitorul Cadru Financiar Multianual și principalele politici finanțate din bugetul Uniunii. În privința Politicii de Coeziune, negocierile sunt axate pe reducerea disparităților regionale și pe abordarea noilor provocări, pe alinierea la Semestrul European și pe asigurarea unei flexibilități care să răspundă mai prompt nevoilor regionale și locale.
Orientările oferite de lideri vor avea un impact direct asupra programării fondurilor europene. Dezbaterea nu are rolul de a preîntâmpina rezultatul negocierilor privind Cadrul Financiar Multianual ci de a scoate în evidență impactul alegerii politice ale liderilor asupra implementării și a rezultatelor Politicii de Coeziune, fără a afecta bugetul Uniunii.
Temele dezbătute
Guvernanța fondurilor, în special legătura cu Semestrul European și guvernanța economică din perspectiva implementării;
Concentrarea tematică, ponderea fondurilor aferente Politicii de Coeziune, ratele de cofinanțare și nevoia de flexibilitate pentru a acoperi nevoile pe termen lung și pentru a reduce decalajele de dezvoltare dintre Statele Membre și regiuni;
Identificarea echilibrului dintre abordarea „de jos în sus" a Politicii de Coeziune și nevoile pe termen lung și recomandările „de sus în jos" din cadrul Semestrului European, care se axează pe reformele structurale și guvernanță economică pentru a obține un impact socio-economic tangibil în urma utilizării fondurilor europene.
Politica de Coeziune în agenda strategică a liderilor pentru perioada 2019-2024
Președinția României la Consiliul Uniunii Europene se desfășoară sub deviza „Coeziunea, o valoare europeană comună" și pune accentul pe unitatea dintre Statele Membre UE și pe importanța reducerii decalajelor economice, sociale și teritoriale la nivelul UE.
Dezbaterea are loc înaintea Summit-ului de la Sibiu din 9 mai 2019, un moment important în proiectarea unei Europe mai puternice, mai unite, mai coerente și mai democratice. În cadrul Summit-ului va fi prezentat Raportul final al Cartei albe privind viitorul Europei, adoptată de Comisia Europeană în data de 1 martie 2017. Totodată, Comisia a prezentat, în data de 30 ianuarie 2019, un document de reflecție privind o Europă mai sustenabilă până în 2030, care încurajează discuția referitoare la modul în care să fie urmărite obiectivele de dezvoltare durabilă în UE.
Coeziunea economică, socială și teritorială a Uniunii reprezintă bazele pentru dezvoltarea echilibrată și durabilă, consolidează UE în fața crizelor globale, sprijină competitivitatea economică, justiția socială și promovează o mai bună calitate a vieții pentru cetățenii europeni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol