Răspundere MAGISTRAȚI. Rotaru (PSD): Nu e deloc corect ce se întâmplă
Deputatul PSD Răzvan Rotaru a vorbit despre necesitatea unui cadru legal pentru răspunderea obligatorie a magistraților.
În ultimii ani, România a fost clasată printre primele state din Uniunea Europeană cu cele mai multe condamnări CEDO pentru încălcarea articolului 6 din Convenție. În ciuda acestui fapt, niciun magistrat nu a suferit sancțiuni financiare sau disciplinare pentru încălcările grave ale drepturilor fundamentale, care au generat erori judiciare.
”Avem nevoie de asumarea răspunderii celor care comit erori”
”Lipsa unui sistem eficient de răspundere a judecătorilor și procurorilor a determinat, conform mai multor sondaje de opinie, o cotă de peste 80% a românilor care consideră că este necesară o răspundere efectivă a magistraților. Într-o democrație consolidată avem nevoie de asumarea răspunderii celor care comit erori, indiferent de domeniul în care își desfășoară activitate. Nu contează poziția socială și profesională, toată lumea trebuie să răspundă pentru ceea ce face și nimeni nu poate fi deasupra legii. Voința populației este foarte clară: judecătorii și procurorii să plătească din propriul buzunar daunele pentru erorile judiciare comise”, a declarat Răzvan Rotaru.
Procedura despăgubirii și răspunderea magistratului
Deputatul PSD a adăugat că ”Este nevoie de reglementări care să asigure mecanisme funcționale de tragere la răspundere disciplinară, patrimonială și penală a magistraților care comit abuzuri grave în justiție. Deci în mod cert statului îi revine obligația să se îndrepte împotriva magistraților care au făcut abuzuri sau erori judiciare. Așadar, dacă un cetățean este condamnat sau sancționat pe nedrept, iar acest lucru e confirmat de o instanță de judecată din România sau de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, statul e obligat să îi plătească despăgubirile stabilite în termen de cel mult 1 an de la pronunțare. După aceea, statul va fi obligat să se îndrepte împotriva magistratului care a comis abuzul sau eroarea pentru a achita suma plătită ca despăgubire pentru cel sancționat în mod nedrept”.
”Nu e deloc corect ce se întâmplă acum”
”Consider că dacă o instanță de judecată stabilește că un cetățean a fost prejudiciat de un magistrat, iar Ministerul Finanțelor Publice îi plătește acelui cetățean o despăgubire, atunci e obligatoriu, nu doar opțional, ca statul să recupereze acei bani de la cel care a comis prejudiciul. Nu e deloc corect ce se întâmplă acum, când toate aceste prejudicii produse de unii magistrați sunt achitate din banii românilor care plătesc taxe și impozite”, a completat deputatul botoșănean.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News