"Să mi se spună că sunt etatist, nu cred că este o jignire. Nu o iau ca o înjurătură. Din greșeală cred că m-a lăudat, din punctul meu de vedere. Etatist, din punctul meu de vedere, înseamnă că sunt un om la stat care lucrează și vede în primul rând interesul public și interesul statului. Nu mă interesează alte interese. Rolul meu acolo este să mă ocup de un sistem girat și care trebuie să fie funcțional. Suntem departe de a fi rezilienți față de orice situație de urgență. O să vorbim și despre ce se face la ISU. S-a vorbit că ISU vine cu paramedici, nu medici. Este fals. Sunt trei niveluri de echipaje. Nicio țară din lume nu își permite să aibă medici pe fiecare mașină. De asta sistemul are diferite niveluri de competență. Mașinile de terapie intensivă au medici. Este o jignire să spui că SMURD-ul nu are medici. Nu avem în fiecare județ, pentru că UPU din județe nu au ajuns nici ele la numărul de medici necesar. Nu am pierdut cel puțin 200 și ceva de rezidenți pe medicină de urgență, pe care nu am putut să îi angajăm. Nivelul trei, elicopterele, sunt numai cu medici, cu o singură excepție, cel din zona Deltei. Sunt medici în sistem" a spus Raed Arafat.
Secretarul de stat a răspuns și acuzațiilor că, odată cu înființarea SMURD, a fost neglijat serviciul de Ambulanță, precizând că SMURD are doar 20, 30% dintre investițiile pe țară, în timp ce Ambulanța a luat cea mai mare parte din asta.
Unul dintre contestatarii vehemenți ai săi este fostul președinte Traian Băsescu, care declara recent, într-o emisiune, că "Arafat dacă nu-și schimbă mentalitatea sau dacă nu este schimbat, va face mult rău sistemului de urgență din România. Avem sisteme care pot fi cuplate la sistemul național. Am văzut că acum zice că acum a primit o lecție. Arafat este un etatist convins și el nu înțelege ce înseamnă și resursele societății. (...)
A fost distrusă și discreditată Salvarea. Totul s-a îndreptat către Pompieri – acolo e doar un paramedic, în timp ce Salvarea vine cu medic".
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva