"Este un exerciţiu foarte important pentru că îi învaţă (pe oameni, n.r.) cum să lucreze împreună. Aici este un exerciţiu al colaborării. În caz de un incendiu de pădure major trebuie să colaborăm mai multe forţe, împreună, pentru că nicio forţă nu va face faţă singură", a spus şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU).
Potrivit acestuia, tema exerciţiului este legată de faptul că, în urma schimbărilor climatice, au apărut tot mai multe incendii de pădure, chiar şi în ţări unde acestea nu se întâmplau în trecut. În acest context, Arafat a remarcat faptul că şi în România a crescut numărul incendiilor de pădure, în cursul anului trecut.
"Schimbările climatice le vedem ce efect au. Am văzut că incendii de pădure apar din ce în ce mai des. Inclusiv la noi în ţară am avut mai multe incendii de pădure în ultima perioadă, mai ales anul trecut. (...) Suntem obligaţi să ne pregătim; oricând putem să avem un incendiu major de pădure. Până acum, din fericire, nu ne-am confruntat cu astfel de situaţii, dar pregătirea este foarte importantă în acest sens", a arătat secretarul de stat.
El a menţionat că a văzut o bună colaborare între echipele de salvatori, remarcând, totodată, prezenţa unor echipe de voluntari, inclusiv cele de radioamatori, despre care a spus că au avut un rol important într-o zonă lipsită de reţele de comunicaţii.
În ceea ce priveşte dotările, şeful DSU a menţionat că acestea sunt venite recent, fiind achiziţionate prin fonduri europene.
Peste 250 de pompieri, salvatori, salvamontisti, jandarmi, pădurari, voluntari cu echipe canine, radio amatori, voluntari cu autoturisme de teren şi piloţi IGAv, din 7 judeţe ale ţării, au luat parte la misiunile în teren ale exerciţiului de stingere a incendiilor de pădure ForFirEx 2019.
Apreciat ca fiind cel mai complex exerciţiu la incendii de pădure organizat până acum în România, scenariul aplicaţiei a fost gândit în condiţii cât mai aproape de cele reale. Acesta a presupus operaţiuni complexe de stingere a trei incendii de litieră de pădure şi doborâturi ce s-ar fi propagat pe aproximativ 80 de hectare de teren în zona Dosul Odăii, pe raza comunei Lunca Cernii de Jos, din judeţul Hunedoara.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- BANCUL ZILEI: Tratament împotriva reumatismului
- Politico: Polonia, în campanie de lobby, înainte de alegerile din SUA. Poate schimba perspectiva lui Trump
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!