Potrivit jurnalistului Antena 3, Radu Tudor, există multe argumente care susțin temerile unora că lumea de azi este una nesigură, dar cu toate acestea, în România, investiţiile serioase în domeniul înzestrării militare lipsesc.
"Lumea nu mai este nici pe departe un loc atât de sigur", spunea un specialist în relaţii internaţionale prezent la Bucharest Forum 2015. Am încercat să analizez afirmaţia aceasta în contextul dat. Şi merită să discutăm despre argumente pro şi contra. Au reizbucnit marile temeri în legătură cu un război cu implicaţii planetare. Cred că asta e grija principală şi argumentul pentru afirmaţia de mai sus. Revenirea Rusiei ca actor militar în războiaele de ocupaţie pe fostele zone de influenţă sovietică a trezit brusc şi dureros Occidentul din somnul său de frumuseţe din ultimii 25 de ani.
Citește și: SUA sunt în alertă. Rusia, pregătită să taie cablurile de Internet-VIDEO
Criza economică a speriat marile bănci, corporaţiile, chiar şi unele bănci centrale, dar nu a generat o teamă de război aşa cum avem azi. SUA, sub conducerea lui Obama, se dovedesc relativ ezitante, lăsând Rusiei spaţiul de manevră şi revenire în Ucraina, Georgia, Moldova şi nu în ultimul rând Siria. Apoi ştim cu toţii faptul că iniţiativa Primăverii Arabe a fost una prost gândită, prost aplicată şi cu rezultate din cele mai nefericite: milioane de imigranţi şi explozia fundamentalismului islamic şi a terorismul în ţări considerate relativ sigure până ieri. România este în siguranţă graţie calităţii sale de membru NATO, dar investiţiile serioase în domeniul înzestrării militare, cel puţin la nivelul Poloniei, lipsesc. Şi aici Guvernul şi CSAT au o lacună majoră. Aşadar: teama de război convenţional, frisoanele imigraţiei de milioane, terorism şi peste toate astea reapariţia unor neînţelegeri importante între ţările aceluiaşi club select (UE, de exemplu) sau între marile puteri: SUA şi Rusia. Cam aşa arată azi tabloul unei lumi nesigure în raport cu entuziasmul de acum două decenii, la terminarea Războiului Rece", a scris, joi, pe blogul personal, Radu Tudor.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor