Radu Mazăre, condamnat la închisoare
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp

Primarul Constanței, Radu Mazăre, a fost condamnat la doi ani de închisoare.

Radu Mazăre a fost condamnat  la începutul anilor '90 pentru că a provocat un accident rutier. Mazăre era pe atunci redactor-şef la cotidianul Telegraf din Constanţa. Pedeapsa lui a fost  una uşoară: închisoare la locul de muncă, scrie wowbiz.ro.

Accidentul s-a petrecut în 1991, iar condamnarea a venit după doi ani.

"Mi-e greu sa-mi aduc aminte ce s-a întâmplat atunci, acum mai bine de 20 de ani! Parcă m-am înţeles cu victima, da, aşa a fost, dar să ştiţi că m-am lovit şi eu foarte rău, am avut fractură de femur, era să mor (...) Cât despre executarea pedepsei cu închisoarea la locul de muncă, va spun sincer că n-a însemnat nimic pentru mine, eram redactor-şef şi făceam ce voiam eu, scriam ce voiam eu. Parcă, parcă, dacă-mi amintesc bine, din salariu îmi era reţinută lunar o parte, care ajungea la autorităţi", a declarat Radu Mazăre, pentru Wowbiz.

Radu Mazăre a mai fost condamnat la închisoare în 1995, pentru calomnie, la șapte luni, dar a executat însă doar trei, fiind graţiat de preşedintele de atunci al României, Ion Iliescu.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel