Proteste la Bruxelles. Manifestanții, împotriva restricţiilor antiepidemice
Sute de persoane au ieșit duminică pe străzile din Bruxelles.
Mai mult de 200 de persoane au manifestat duminică la Bruxelles împotriva restricţiilor anti-COVID, unii acuzând autorităţile şi experţii că se află în solda industriei farmaceutice, relatează AFP, scrie Agerpres.
'Corona circ', 'corpul meu, alegerea mea', se putea citi pe pancarte.
Ce îi nemulțumește cel mai mult pe manifestanți
Furia manifestanţilor era îndreptată şi împotriva obligaţiei de a purta mască, a vaccinurilor, a miliardarului american Bill Gates sau a tehnologiei 5G.
'Nu virusologii şi medicii vor dicta regulile în ţara noastră', a spus pentru AFP un manifestant care s-a prezentat doar cu prenumele, Michel. El s-a declarat sătul 'să fim luaţi drept copii'.
Purtarea măştii a devenit obligatorie din 12 august în toată regiunea Bruxelles (cu 1,2 milioane de locuitori), pe fondul resurgenţei epidemiei în Belgia, unde a făcut până acum aproape 10.000 de victime.
Unii manifestanţi purtau măşti, alţii nu
Apelul la protest a fost lansat în urmă cu câteva zile pe reţelele sociale de un grup de cetăţeni, sub cuvântul de ordine 'Viruswaanzin' ('nebunie virală', în neerlandeză), varianta locală a unei mişcări apărute în Olanda.
Manifestanţii au cerut demisia virusologului flamand Marc Van Ranst, unul din membrii cei mai vizibili ai echipei de experţi consultate de guvern în legătură cu pandemia, şi care se află de asemenea în colimatorul extremiştilor de dreapta flamanzi pentru luările sale de poziţie marcant de stânga pe diverse subiecte din societate.
'Scopul este vaccinarea, iar virusologii care se perindă pe la televiziune primesc pliculeţe din partea laboratoarelor farmaceutice, se ştie asta', a afirmat o manifestantă pentru postul francofon RTBF.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News