"Și ne-am întors de unde am plecat. După aproape un an de guvernare în care nu au făcut nimic decât să obosească populația cu scandaluri, măsuri halucinante și încercări de hărțuire legislativă a populației, au revenit cu preocuparea lor numărul unu: îngenuncherea justiției. Și cred că toată tevatura cu "revoluția fiscală" din ultimele săptămâni nu este altceva decât praf în ochii lumii pentru ca ei să poată realiza obiectivul lor numărul unu: să scape de pușcărie și să creeze un CADRU LEGAL pentru FURAT. Se pare că cea mai eficientă armă care ne-a rămas este ieșitul în stradă. Este singurul moment care (mai) pare să le atragă atenția că existăm și nu suntem de acord cu ei. În ce mă privește, duminică am să ies și eu (din nou) în stradă împotriva anunțatelor modificări legislative care vizează funcționarea justiției. (probabil la Iasi unde vom fi cu VAMA). Împotriva hoților, mai pe scurt.
[citeste si]
PS. Poate acum înțeleg și sindicatele care s-au perindat prin Piața Victoriei anul ăsta, poate că înțeleg și pensionarii sau viitorii pensionari cărora li se ia, nicidecum li se dă, că a ieși în stradă pentu o justiție independentă înseamnă de fapt că ieși împotriva unor hoți care nu sunt preocupați nici de creșteri salariale, nici de pensii, nici de măsuri sociale, educație sau sănātate, ci de un singurul lucru: Avere. Averea lor. Țara lor. Mușchii lor", a scris Tudor Chirilă pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video