Data publicării:
PROTEST de amploare anti-restricții COVID. Zeci de ARESTĂRI și politiști RĂNIȚI
Oamenii protestează din cauza restricțiilor impuse de autorități în pandemia de COVID-19.
Poliţia germană a arestat sâmbătă circa 60 de protestatari care au luat parte la mai multe manifestaţii desfăşurate la Berlin împotriva restricţiilor instituite pentru combaterea epidemiei de COVID-19, potrivit ziarului Tagesspiegel, citat de Reuters.
Persoanele reţinute au încălcat dispoziţiile oficiale menite să prevină răspândirea noului coronavirus şi unii dintre ei au atacat forţele de ordine, afirmă un purtător de cuvânt al poliţiei. Doi poliţişti au fost uşor răniţi.
Mesajul Angelei Merkel
Într-un mesaj transmis mai devreme în aceeaşi zi, Angela Merkel a subliniat din nou că pentru combaterea acestei epidemii este necesară respectarea regulilor de distanţare socială, adăugând că în acelaşi timp înţelege preocupările unora cu privire la respectarea drepturilor omului. Restricţiile au fost necesare pentru a preveni suprasolicitarea sistemului medical cu un număr foarte mare de cazuri grave, ceea ce până în prezent s-a reuşit, a explicat şefa guvernului de la Berlin, citează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News