Profesor de religie, filmat în timp ce-şi jigneşte elevii
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Un profesor de religie de la un liceu din Târgiovişte este acuzat de copii că este violent şi că le vorbeşte urât.

Profesorul acuzat spune doar că se exprimă liber. El este anchetat acum de superiori care l-ar putea da afară din învăţământ.

Un profesor de religie de la Liceul „Petru Cercel" din Targoviste a fost înregistrat când ţipa, jignea şi îi bârfea inclusiv pe colegii de cancelarie în timpul orelor de curs. Dascălul verifică curăţenia din clasă şi notele din catalog, iar apoi îşi iese din fire.

"Sunteţi atât de proşti! Băi, nesimţirea ta... Eşti un mare nesimţit şi eu garantez că în Bac nu intri! Aveţi nişte profesori proşti, vă spun eu, şi nesimţiţi, şi nişte jigodii ordinare!", se aude pe inregistrare.

Potrivit stirileprotv.ro, profesorul recunoaşte că pe înregistrări apare vocea sa, însă, susţine că toate cuvintele folosite de el se află în dicţionar şi că sunt doar constatări ale comportamentelor unor oameni.

"Sunt două cuvinte pe care le folosesc, și în instanță nu poate să dovedească, cuvântul prost și nesimțit nu sunt jigniri, sunt constatari ale comportamentului unor oameni, mergem și în DEX și vedem", a declarat Adrian Baicu, profesorul de religie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel