Procuroarea Elena Iordache de la Secția de urmarire penală din PICCJ, care a început urmarirea penală împotriva procurorilor Lucian Onea (foto) și Mircea Negulescu, ar fi fost supusa unor amenintari deosebit de dure, potrivit Lugu.ro. Cu privire la acest aspect, jurnalistul Victor Ciutacu a declarat că nu poate avea sentimente umane față de Elena Iordache.
"a făcut-o tot în urma unor presiuni insistente"
Când pleci de-acasă pentru a fi audiat la Parchetul General știind că nu ai făcut nimic, dar că părinții tăi cardiaci, soția și copilul stau ca pe ace, să nu cumva să te scoată legat la încheieturi ca să-și desăvârșească făcătura la comandă, nu te simți foarte confortabil. Tocmai d-aia, cu toată dragostea, nu empatizez deloc, dar absolut deloc, cu traumatizata (pe surse) procuroare Elena Iordache, asupra căreia - da! - sunt convins că sunt presiuni uriașe pentru a-i scoate pe golanii de la DNA Ploiești la vopsea. La fel cum sunt convins că și când ne-a chemat la audieri pe noi, preț de un autocar de slujbași, să ne întrebe dacă nu cumva suntem pe tiră cu inculpatul-fugar, a făcut-o tot în urma unor presiuni insistente. O să am sentimente umane manifestate public față de doamna înalt magistrat când va ieși public să denunțe presiunile, când va spune exact cine și cum a intimidat-o/forțat-o și când va face toate demersurile prevăzute de lege în asemenea cazuri
citeste si
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor