Prezidenţiale 2019, turul 2. BEJ Mureş a înlocuit buletinele de vot la toate secţiile de votare
Biroul Electoral Judeţean Mureş a admis o contestaţie depusă de Partidul Social Democrat şi a înlocuit, duminică dimineaţa, toate buletinele de vot cu menţiunea "Anulat" care au fost expuse pe holuri la toate cele 568 de secţii de votare din judeţ.
PSD Mureş a sesizat Biroul Electoral Judeţean referitor la faptul că la sediile a 14 secţii de votare sunt afişate buletine de vot cu menţiunea "Anulat", pe care este aplicată ştampila BEJ Mureş în chenarul destinat candidatului PNL, Klaus Werner Iohannis, scrie Agerpres.
"Având în vedere faptul că circa 15% dintre alegătorii celor doi candidaţi iar decizia votului în ziua scrutinului, considerăm că afişarea unui astfel de buletin de vot induce în eroare alegătorii şi sugerează o anumită intenţie de vot. Având în vedere faptul că la secţiile de votare sunt doar o parte a celor în care apare această situaţie, vă solicităm să transmiteţi în sensul remedierii prezentei situaţii, o circulară tuturor preşedinţilor secţiilor de votare, pentru ca înainte de ora 7, să îndepărteze aceste buletine de vot afişate pe holul secţiilor de votare", se arată în contestaţie.
Biroul Electoral Judeţean Mureş a anunţat, duminică, că a fost admisă contestaţia social-democraţilor şi a înlocuit toate buletinele de vot cu menţiunea "Anulat" de la cele 568 de secţii de votare din judeţ.
"A fost admisă sesizarea şi au fost înlocuite buletinele. Azi dimineaţă erau înlocuite la toate secţiile de votare, la toate cele 568 de secţii, astfel ca la ora 7,00, ora începerii votării, toate buletinele erau înlocuite", a precizat, pentru Agerpres, Raluca Creţ, purtătorul de cuvânt al BEJ Mureş.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News