”A fost un gest de protest, făcut împotriva abuzurilor existente în biserică, am avut parte de o judecată injustă, o judecată în care Biserica Ortodoxă, mai întâi Arhiepiscopia Tomisului, după care și Consiliul Metropolitan de la București, au hotărât, într-un mod regretabil, depunerea mea din treaptă, pe un considerent inexistent, o neascultare, care a constat în faptul că m-am adresat unui for superior bisericesc și Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. În urma unui accident pe care l-am avut, Arhiepiscopia Tomisului m-a suspendat din preoție, m-am adresat Patriarhiei Române, Patriarhia Română nu a luat act de cerința mea (...). Pentru acest lucru, episcopul Teodosie m-a depus din treaptă, am făcut recurs la această decizie a Arhiepiscopiei, ne-am judecat trei ani la Patriarhie, doi ani am așteptat să se pronunțe instanța de la București, s-au pronunțat vineri, pe 16, într-un mod regretabil și am făcut o înaintare către Preafericitul, în care am cerut o audiență pentru a-i explica situația. Dânșii au alte probleme, nu se apleacă asupra suferinței noastre. Ca un gest de protest am ales să fac acest lucru, măcar așa poate ne vor asculta și vor fi receptivi la ce avem de transmis noi, cei de jos, preoții de rând”, a spus preotul George Ciulei, la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video