Dreptul şi capacitatea de a sfinţi Marele Mir aparţin doar Bisericilor Ortodoxe autocefale. Cu toate acestea, înainte cu trei ani ca Biserica noastră să îşi dobândească autocefalia, în anul 1882, în catedrala pe atunci mitropolitană din Bucureşti a fost sfinţit Marele Mir fără consimţământul Patriarhiei Ecumenice. Aceasta se întâmpla într-un context în care în Camera Deputaţilor se ceruse atât autocefalia, cât şi ridicarea Bisericii noastre la rangul de Patriarhie.

Sfântul şi Marele Mir a fost sfinţit de 22 de ori

Din anul 1885, când Biserica Ortodoxă Română a devenit autocefală, şi până în prezent, Sfântul şi Marele Mir a fost sfinţit de 22 de ori; în medie la şapte-zece ani.

Definit ca un „untdelemn parfumat şi sfinţit" în dicţionarele limbii române, Sfântul Mir este în realitate o soluţie în a cărei componenţă intră nenumărate plante şi mirodenii, dozate după o reţetă strictă. Mirul este legat în primul rând de una din cele şapte Sfinte Taine ale Bisericii – Taina Mirungerii, taină a Împărtăşirii Darurilor şi Harismelor Duhului Sfânt săvârşită prin invocarea Acestuia şi ungerea celui nou botezat. Mirungerea îşi are originea în pogorârea Duhului Sfânt asupra lui Iisus la Botezul Său în Iordan şi se săvârşeşte în cadrul Liturghiei, fiind precedată de Botez şi urmată de Euharistie, ca parte integrantă din Tainele de iniţiere, care formează un singur act sacramental. Mirungerea este taina prin excelenţă a Duhului Sfânt, Sfinţitorul, Cel care pecetluieşte cu sfinţenia lui Hristos, şi înseamnă sfinţenia trupului, prin ungerea cu Sfântul Mir, pentru ca astfel creştinul să devină „bună mireasmă a lui Hristos".

De asemenea, Sfântul Mir este folosit la târnosirea şi resfinţirea bisericilor, iar Sfânta Masă din Altar – care simbolizează Mormântul Domnului – este unsă cu mir.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News