Porumboiu: Zotta a încercat să corupă 4 jucători de la Vaslui
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
zotta
zotta

Scandal imens în Liga I: cu două zile înaintea meciului FC Vaslui – Rapid, din etapa a 18-a a Ligii I, Adrian Porumboiu, patronul moldovenilor, l-a acuzat pe preşedintele executiv al giuleştenilor, Constantin Zotta, că a încercat să-i corupă patru fotbalişti.

"Zotta a încercat să-mi corupă jucătorii! A sunat patru jucători, era de faţă toată echipa. Pancu a jucat la Vaslui, cum ar fi să îl sun eu acum? Sau pe orice jucător. Asta înseamnă lipsă de eleganţă faţă de Copos, suporteri şi oricine. Mi-e şi ruşine să spun că am fost arbitru, ca şi ăsta a fost arbitru. Zotta voia sa se întâlnească cu jucătorii. Cum îşi permite treaba asta? E tentativă de corupţie, categoric!" a afirmat Porumboiu la Sport.ro.

"I-a spus unui jucător că îl duce în Rusia, altuia că îl ia la Rapid după meci. E incredibil aşa ceva. Am 35 de martori, a sunat toţi jucătorii aflaţi la final de contract. O să cer LPF să investigheze pentru că nu se poate aşa ceva. Copos nu e implicat, nu ştie el de aşa ceva. Răzvan da, ştie bine şi el. Zotta a plecat cu un singur scop de la Vaslui: aranjamentele!", a mai spus Porumboiu.

"Eu am lucrat cu Porumboiu şi îi ştiu caracterul, arta de a dezimforma. Am curaj să fac pariu cu el pe oricât că nu e adevărat. El rămâne un om care nu-şi achită contractele, înţelegerile. Dacă stau bine şi mă gândesc, eu pe el parcă l-am văzut prin fel de fel de stenograme. Despre jigniri va vorbi direct cu avocatul meu. Până la urmă îi înţeleg atitudinea, vrea să pună presiune, însă depăşeşte limitele", a replicat Zotta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel