PNL amenință cu greva parlamentară. Decizia care poate bloca Parlamentul
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Liberalii analizează luni, în Biroul Politic Naţional, posibilitatea ca deputaţii şi senatorii PNL să intre în grevă parlamentară. 

Decizia ar putea fi luată dacă nu va fi aprobat de Legislativ un proiect al partidului privind modificarea Regulamentelor celor două Camere astfel încât cererile justiţiei să fie supuse votului plenului în maxim 48 de ore.

Totodată, potrivit unor surse liberale, conducerea PNL discută şi oportunitatea unei comisii de anchetă privind situaţia de la Societatea Română de Radiodifuziune, scrie Agerpres.

Mai multe ONG-uri au transmis, săptămâna trecută, o scrisoare deschisă preşedintelui, premierului şi preşedinţilor Comisiilor de cultură din Parlament în care susţin că de la nivelul conducerii Radioului public se fac presiuni şi se încearcă intimidarea unor jurnalişti care au criticat o campanie a instituţiei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel